International

Guvernele europene, îndemnate de oficialii BCE să contribuie la reducerea inflaţiei

Yannis Stournaras, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a spus că guvernele trebuie să contribuie la ţinerea sub control a inflaţiei, după ce costul cu împrumuturile a ajuns la un nivel care ar putea fi considerat drept maxim, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Politica monetară şi-a făcut partea care îi revenea în combaterea inflaţiei. Acum este rândul politicii fiscale să contribuie şi ea”, a declarat Yannis Stournaras la Santiago de Compostela, Spania, unde a participat la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Comentariile lui Yannis Stournaras sunt similare cu cele ale guvernatorului Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau care vineri a spus că politicile bugetare ultra-relaxate riscă să alimenteze inflaţia într-un moment în care BCE se luptă să o coboare. Preşedinta BCE, Christine Lagarde a reiterat şi ea că guvernele ar trebui să elimine măsurile care au legătură cu criza energetică declanşată de invazia rusească în Ucraina.

Pe lângă aportul în lupta împotriva inflaţiei, o abordare mai strictă cu privire la finanţele publice ar avea şi alte beneficii, a apreciat Yannis Stournaras. “O politică fiscală mai restrictivă nu ar fi doar un adaos strategic binevenit la politica BCE dar ar ajuta de asemenea la îmbunătăţirea credibilităţii datoriei publice şi ar relaxa legăturile cu băncile. Acestea sunt sinergii care ar trebui culese”, a spus Stournaras.

Referindu-se la decizia de joi a consiliului guvernatorilor BCE, de a majora dobânzile la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, Stournaras a dezvăluit că alegerea sa iniţială a fost acea de a menţine nemodificate dobânzile. “Aş fi preferat ca dobânzile să rămână nemodificate. Însă au fost argumente pentru ambele cazuri, majorare şi păstrate, aşa că sunt de acord cu decizia pe care am adoptat-o”, a spus Stournaras.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să majoreze cele trei rate ale dobânzilor reprezentative cu 25 puncte de bază, cea de a zecea majorare consecutivă. Ca urmare a decizie adoptate joi, dobânda plătită de BCE pentru depozitele băncilor comerciale a ajuns la 4%, cel mai ridicat nivel de la lansarea monedei euro în 1999. În urmă cu doar 14 luni, aceeaşi dobândă era la un minim record de minus 0,5%, ceea ce însemna că băncile plăteau pentru a-şi depozita numerarul în siguranţă la BCE.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

29 de minute ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

37 de minute ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

4 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

4 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

4 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More