Asigurari

Guvernul a adoptat Hotărârea privind plafonarea preţului la poliţele RCA

Guvernul a adoptat, miercuri, Hotărârea de Guvern care prevede plafonarea preţului la poliţele RCA, după ce a amânat de două ori aprobarea acestui act normativ. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern că va condiţiona această plafonare de elaborarea în şase luni a modificărilor legislative care să asigure evitarea unor astfel de derapaje pe piaţa asigurărilor, potrivit news.ro.

”Consider că este inacceptabil să continuăm să ne jucăm cu aceste dezechilibre produse de o companie sau alta, motiv pentru care ASF împreună cu celelalte instituţii, cu Consiliul Concurenţei şi cu ceilalţi actori din piaţa asigurărilor trebuie să aibă un dialog transparent, foarte clar vizavi de modificările legislative care trebuie să fie realizate”, a afirmat şeful Executivului. ”Eu vă asigur că nu voi accepta ca în interiorul celor 6 luni această asumare să nu fie dusă la bun sfârşit”, a completat el.

Reprezentantul ASF, Cristian Ruşu a spus în şedinţă că elementele acestei hotărâri de guvern se referă la modul de vânzare efectivă a poliţelor RCA pentru următoarele şase luni, iar aceste tarife calculate şi ofertate către asigurători vor fi cele de la sfârşitul lunii februarie 2023.

”De asemenea, se vor plafona şi comisioanele de distribuţie, la nivelul de 8%, iar toţi asiguratorii vor calcula aceste tarife la nivelul B0, însemnând baza de la care se porneşte orice calcul care ulterior va fi bonusat sau malusat în funcţie de istoricul de daune şi de comportament a acestora în anii ulteriori. Aceste lucru se va aplica şi BAR-urilor, Biroul asigurătorilor din România. Am convenit cu toţii, ne-am luat angajamentul şi toată lumea a agreat această măsură, cu aplicabilitate pe şase luni de zile”, a afirmat reprezentantul ASF.

Articole recente

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

10 minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

24 de minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More