Macroeconomie

Guvernul a adoptat Ordonanţa privind protecţia patrimoniului arheologic

Guvernul a adoptat miercuri Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, urmând ca modificările să fie publicate în Monitorul Oficial al României.

“Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 are în vedere instituirea posibilităţii de a se emite autorizaţii pentru faze diferite ale cercetării arheologice, reducându-se astfel timpul de aşteptare pentru autorizare şi numărul dosarelor care trebuie procesate. Concret, se unifică toate autorizaţiile care la acest moment se eliberează pentru fiecare etapă, emiţându-se una singură, ceea ce reprezintă un amplu proces de debirocratizare şi simplificare a procedurilor. Suplimentar, în cadrul Comisiei Naţionale de Arheologie se lucrează la definitivarea Codului Deontologic al Arheologilor, un document care a fost elaborat în 2000, dar care nu a fost aprobat niciodată şi nici publicat în Monitorul Oficial al României”, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres.

Totodată, prin proiect se propune optimizarea activităţii Comisiei Naţionale de Arheologie, prin reglementarea secţiunilor Comisiei şi a Biroului Executiv, care urmează să îndeplinească atribuţii încredinţate lor de către Comisia Naţională de Arheologie, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare.

“Având în vedere că la momentul actual, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, Comisia Naţională de Arheologie soluţionează contestaţiile formulate la adresa sa, prezentul proiect de act normativ vizează înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor în domeniul Arheologiei, organism fără personalitate juridică ce funcţionează pe lângă Ministerul Culturii, care va avea rolul de a analiza contestaţiile privind propunerile Comisiei Naţionale de Arheologie referitoare la proiectele de cercetare arheologică, rapoarte de cercetare arheologică şi alte documente analizate de Comisia Naţională de Arheologie”, arată sursa citată.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

8 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

9 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More