Politica

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare

Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind “oprirea risipei bugetare”, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

“În scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor. Ulterior, în cadrul unei noi şedinţe de Guvern, vor fi dezbătute şi încorporate amendamentele acceptate, urmând ca Guvernul să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest proiect în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit reglementărilor constituţionale”, a precizat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.

Faţă de forma lansată în consultare publică de către Ministerul Finanţelor au fost adoptate o serie de modificări la proiectul de lege. Acestea vizează acordarea bonurilor de masă, TVA pentru bilete la spectacole şi evenimente sportive, precum şi calculul impozitului pentru companiile multinaţionale.

 

“Bonurile de masă vor acordate ca şi până acum, însă Ministerul de Finanţe are termen o săptămână pentru a propune Executivului un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă. De asemenea, taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive va fi de 9%. O menţiune şi în ceea ce priveşte calculul impozitului pentru companiile multinaţionale. Din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiţii, vor fi scăzute şi accizele, care reprezintă, de asemenea, o taxă. Impozitul va rămâne la 16 procente din profit, dar nu mai puţin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunţate mai devreme”, a explicat reprezentantul Guvernului.

Pentru instituţiile de cultură cu mai puţin de 50 de angajaţi, oportunitatea de comasare va reveni autorităţilor locale. A fost eliminat, de asemenea, pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale cu care acestea pot finanţa evenimente culturale, sportive sau recreative. Pragul de 2,5% vizează însă fondurile colectate în nume propriu la nivelul acestor autorităţi locale, a indicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Totodată, s-a decis că reglementarea salariului minim în construcţii şi agricultură se va face prin ordonanţă de urgenţă separată, astfel încât salariile să poată creşte “cât mai repede cu putinţă”, a explicat Mihai Constantin.

Potrivit acestuia, “salariul minim pe economie în general, care va creşte cu zece procente, la 3.300 de lei, va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid”.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

8 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

9 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

10 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

11 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More