Guvernul a aprobat astăzi bugetele de venituri şi cheltuieli la Salrom, Minvest şi Plafar; cheltuielile salariale sunt în creştere.
Astfel, la Societatea Naţională a Sării S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, nivelul veniturilor estimat pentru 2022 este de 430 milioane lei, iar cel al cheltuielilor la 351,8 milioane lei, profitul brut fiind de 78,13 milioane lei, în creștere cu 11% față cel 2021.
Cheltuielile de natură salarială sunt estimate în creștere cu 6,66%, în condițiile în care nivelul mediu brut pe salariat va crește cu 1,37%.
Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului, Minvest Deva și-a bugetat, pentru anul 2022, venituri în valoare de 7,779 milioane lei și cheltuieli de 7,237 milioane lei, rezultând un profit brut estimat de 542.000 lei.
Nivelul cheltuielilor a fost estimat în funcție de necesarul de materii prime, materiale, energie și apă, servicii și lucrări și prețurile acestora. Cheltuielile salariale au fost estimate în creștere cu 6,47% față de nivelul aprobat al anului 2021. Compania Minvest Deva desfășoară în principal activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare post-închidere a minelor.
La Societatea Naţională Plafar S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, nivelul veniturilor totale în valoare de 10,38 milioane lei este corelat cu nivelul cheltuielilor totale în sumă de 10,34 milioane lei, rezultatul brut propus fiind in valoare de 37.000 lei, în creștere față de nivelul preliminat al anului 2021. Cheltuielile de natură salarială prezintă o creștere de 8,62% față de nivelul aprobat al anului 2021.Compania nu are plăți restante.