Categories: Fără categorie

Guvernul a aprobat dublarea etapizată a alocațiilor de stat pentru copii; Prima majorare, cu 20 %, aferentă lunii august, va fi făcută în septembrie

Guvernul a aprobat în ședința de vineri majorarea cu 20%, începând cu luna septembrie, a alocației de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie și iulie, potrivit unui comunicat al Executivului. Toate majorările vor fi făcute din oficiu.

Astfel, începând cu luna august 2020, alocația de stat pentru copiii care au între 2 și 18 ani va crește de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum și pentru cei cu handicap, cuantumul va crește de la 311 la 369 de lei. Impactul bugetar în acest an este de aproximativ 500.000.000 lei.

După cele două creșteri prevăzute pentru anul 2021, cuantumurile alocației vor crește la 242 de lei, respectiv 484 de lei, cu un impact financiar, față de actualul nivel, de 3.470.000.000 lei.

Din luna iulie 2022, alocațiile de stat pentru copii vor fi de 300 de lei, respectiv de 600 de lei, iar impactul bugetar față de anul 2020 va fi de 6.384.000.000 lei.

Actul normativ adoptat de Guvern propune ca din anul 2023 să continue procesul de majorare a cuantumului alocației de stat pentru copii, cu rata medie a inflației anuale.

Din anul 2008 și până în prezent, cuantumul alocației de stat pentru copiii de la 0 la 2 ani sau 3 ani în cazul celor cu handicap a evoluat de la 200 lei în ianuarie 2008 la 300 lei la nivelul lunii aprilie 2019, respectiv 311 lei în ianuarie 2020.

În cazul copiilor cu vârsta între 2 și 18 ani, cuantumul alocației de stat a fost de 32 lei în ianuarie 2008, 40 lei în octombrie 2008, ajungând la 84 lei în iunie 2015 și la 150 lei în aprilie 2019. Anul acesta, în luna ianuarie, cuantumul alocației de stat a fost majorat la 156 lei.

În ceea ce privește cuantumul alocației pentru copiii între 3 și 18 ani cu handicap, acesta a crescut de la 64 lei în ianuarie 2008, la 80 lei în luna octombrie a aceluiași an, 84 lei în ianuarie 2009, 200 de lei în iunie 2015, la 300 lei în aprilie 2019 și la 311 lei în luna ianuarie a acestui an.

 In iulie 2020, 3.534.146 de copii beneficiau de alocație de stat, din care 3.141.906 cu vârsta între 2 și 18 ani, respectiv 65.032 copii cu handicap cu vârsta între 3 și 18 ani, 322.503 copii cu vârste între 0 și 2 ani și 4.705 copii cu handicap cu vârsta între 0 și 3 ani.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

38 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

41 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

54 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

58 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More