Energie

Guvernul a aprobat emiterea acordului de mediu pentru retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, o hotărâre privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul “Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului intermediar de combustibil ars cu module de tip MACSTOR 400”, titular fiind Societatea Naţională “Nuclearelectrica” SA.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, actul normativ reglementează emiterea acordului de mediu pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă şi pentru extinderea depozitului intermediar de combustibil ars.

Proiectul are ca scop principal prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1 şi asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă pe termen lung, în cadrul unui al doilea ciclu de operare, menţionează Executivul, adăugând că această investiţie este aliniată cu necesităţile energetice ale României, în contextul în care se estimează o creştere a cererii de energie electrică pe termen mediu şi lung. În acest sens, sunt necesare investiţii majore pentru reducerea decalajului dintre producţie şi cerere.

“Prin proiectul de retehnologizare se urmăreşte, de asemenea, modernizarea şi îmbunătăţirea echipamentelor Centralei Nucleare de la Cernavodă, în vederea creşterii siguranţei operaţionale, dincolo de cerinţele minime actuale”, se mai precizează în comunicat.

Conform Guvernului, proiectul cuprinde două subproiecte:
*** subproiectul Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă (RT-U1) care va consta în înlocuirea componentelor ansamblului reactor, în reabilitarea şi modernizarea sistemelor din partea nucleară şi din partea clasică a unităţii şi realizarea infrastructurii necesare implementării subproiectului;
*** subproiectul Extinderea Depozitului intermediar de combustibil ars cu module de tip MACSTOR 400 care va consta în construirea şi introducerea în folosinţă a unor module cu capacitate dublă de depozitare faţă de cele utilizate în prezent şi în mărirea suprafeţei actuale a depozitului, pentru a asigura depozitarea intermediară a combustibilului ars şi răcit care va rezulta din operarea unităţilor nuclearoelectrice U1 şi U2 de la CNE Cernavodă şi în al doilea ciclu de operare al acestora.

Conform Executivului, beneficiile socio-economice ale proiectului sunt:

* dezvoltare locală şi regională prin:
– crearea de locuri de muncă directe în timpul retehnologizării, dar şi în fazele ulterioare de operare şi dezafectare;
– generarea de locuri de muncă indirecte prin subcontractori şi furnizori;
– stimularea lanţului intern de aprovizionare specific sectorului nuclear.

* consolidarea capacităţilor naţionale în domeniul nuclear, prin implicarea diferitelor ramuri inginereşti (tehnicieni, ingineri, cercetători etc.);

* asigurarea încălzirii centralizate pentru peste 75% din populaţia oraşului Cernavodă.

Pe durata opririi planificate pentru retehnologizare, Unitatea 1 nu va produce energie electrică, ceea ce va duce la un deficit anual estimat de aproximativ 5.000 GWh, cantitate ce va trebui compensată din alte surse energetice, informează Guvernul.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

5 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

5 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

6 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More