Categories: Fără categorie

Guvernul a aprobat majorarea stimulentului de inserție, de la 650 lei la 1.500 lei, dacă părintele revine în activitate până la vârsta de 6 luni a copilului sau 1 an în cazul copilului cu handicap

Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor vor primi un stimulent de inserție majorat la 1.500 de lei, față de 650 de lei cât este în prezent, dacă revin în activitate înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap. Suma este acordată până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

Decizia a fost luată astăzi de Guvern printr-o ordonanță de urgență care modifică și completează OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Prevederile nou adoptate urmăresc în principal stimularea revenirii în activitate a părinților aflați în concediul pentru creșterea copiilor și asigurarea unor venituri suplimentare pentru plata unei părți din serviciile pentru îngrijirea copilului pe perioada cât părinții sunt la serviciu.

Actul normativ mai prevede menținerea la nivelul de 650 lei a stimulentului de inserție acordat pentru:

  • persoanele care realizează venituri supuse impozitului după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni (1 an în cazul copilului cu handicap) oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (3 ani în cazul copilului cu dizabilități);
  • persoanele care realizează venituri supuse impozitului după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (3 ani în cazul copilului cu dizabilități) oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani (4 ani în cazul copilului cu dizabilități).

În același timp, se introduce stimulentul de inserție de 650 lei pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.

Documentul mai propune acordarea stimulentului de inserție părintelui care are în întreținere copii cu vârsta cuprinsă între 2 (3) și 3 (4) ani în cazul în care, după încetarea unui raport de muncă sau de serviciu, se reangajează, precum și în situația în care acesta beneficiază de concediile medicale prevăzute de OUG nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv concediile pentru recuperarea capacității de muncă, concediile de îngrijire a copilului bolnav, mai puțin concediile de maternitate.

Sunt clarificate, de asemenea, unele dispoziții privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în cazul persoanelor care, după stabilirea dreptului, își stabilesc reședința în altă țară și sunt reglementate situațiile în care se constată o abatere gravă sau abateri disciplinare repetate în legătură cu munca în perioada acordării stimulentului de inserție, respectiv până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 (4) ani, perioadă în care, în prezent, se interzice angajatorului încetarea raportului de muncă sau de serviciu.

Se estimează că un procent de 20% din cele 178.727 de persoane care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copiilor vor opta pentru întoarcerea la activitatea profesională și obținerea stimulentului de inserție înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2, respectiv 3 ani, astfel că numărul beneficiarilor de stimulent de inserție va crește la 105.687 persoane, față de 85.673 câte sunt în prezent.

Sumele pentru acordarea indemnizației vor scădea de la 4.800 milioane de lei la 4.118 milioane de lei, în timp ce sumele pentru stimulentul de inserție vor crește de la 670 milioane de lei la aproximativ 1.173 milioane de lei.

Astfel, aplicarea prevederilor noului act normativ poate duce la scăderea cheltuielilor de asistență socială cu aproximativ 100 milioane de lei pentru o perioadă de 12 luni. Pentru anul 2021, ținând cont de perioada rămasă până la sfârșitul acestuia, se estimează o scădere a cheltuielilor de aproximativ 58 milioane lei.

                     

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More