Update articol:

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, începând cu 13 aprilie

Florin Citu

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, stabilind ca elemente de noutate, printre altele, anumite relaxări în privinţa circulaţiei de noapte în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramazanului.

Astfel, într-una din anexele la hotărârea Executivului se prevede ridicarea carantinei de noapte în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

De asemenea, în zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00.

Totodată, enoriaşii musulmani au permisiunea de a se deplasa în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai – 9 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Tot ca element de noutate, prin hotărâre s-a stabilit limitarea gradului de ocupare a structurilor de cazare din staţiunile litorale la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora. Este vorba despre zona Mamaia Nord, Năvodari, Mamaia şi Mamaia-Sat, Constanţa, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Tuzla, Costineşti, Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Hotărârea CNSU nr. 22 din 8 aprilie 2021 (text integral)

BVB | Știri BVB
TERAPLAST SA (TRP) (10/03/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (10/03/2026)

Structura actionariat la data de 28.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (10/03/2026)

Incheierea unui contract de vanzare cumparare actiuni

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (10/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 02.03.2026 - 09.03.2026

PREFAB SA (PREH) (10/03/2026)

Rezultate subscriere majorare capital social