Politica

Guvernul anunță că va crește salariile profesorilor cu 1000 lei brut lunar, prin OUG

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.

Potrivit unui comunicat, în urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:

Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.

Articole recente

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

1 minut ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

2 ore ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

2 ore ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

2 ore ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

3 ore ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More