International

Guvernul britanic a aprobat extinderea aeroportului Heathrow pentru a relansa economia

Ministrul britanic al Finanţelor, Rachel Reeves, a anunţat miercuri că Guvernul de la Londra a aprobat construcţia celei de-a treia piste a aeroportului internaţional Heathrow, cel mai frecventat din Europa, în ideea de a impulsiona creşterea economică, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Măsura, criticată de organizaţiile ecologiste şi o parte dintre membrii Partidului Laburist, figurează printre măsurile anunţate miercuri de Rachel Reeves, care şi-a detaliat planul de relansare economică.

Reeves a spus că argumentele pentru cea de-a treia pistă la Heathrow, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, sunt mai puternice ca niciodată şi în acest sens şi-a exprimat speranţa că autorizaţia de construcţie va fi eliberată până la finele lui 2029.

La rândul său, directorul aeroportului Heathrow, Thomas Woldbye, a estimat că cea de-a treia pistă ar putea deveni operaţională până în 2035.

“Nu mai putem ocoli decizia cu privire la Heathrow. Am fost întotdeauna clară că cea de-a treia pistă la Heathrow ar debloca o nouă creştere economică, ar stimula investiţiile, creşte exporturile şi ar face Marea Britanie mai deschisă şi mai conectată”, a spus Rachel Reeves. Aceasta a adăugat că proiectul de extindere a aeroportului Heathrow va fi supus unei “evaluări complete pentru a garanta că este rentabil şi conform cu obiectivele de mediu ale ţării”.

Însă planurile vizând extinderea aeroportului Heathrow nu sunt o noutate. În 2020, la finalul unei dispute juridice, Curtea Supremă din Marea Britanie a dat o decizie favorabilă construcţiei celei de-a treia piste. Între timp, însă, proiectul a fost întârziat de pandemia de Covid-19.

În continuare, proiectul mai are de depăşit numeroase obstacole iar cel mai important este legat de costuri. În urmă cu 10 ani, preţul construcţiei celei de-a treia piste a fost estimat la 14 miliarde de lire sterline, însă recent cotidianul The Times a evocat un preţ de cost situat între 42 şi 63 de miliarde de lire sterline (50 şi 75 miliarde de euro).

Aeroportul Heathrow operează la 99% din capacitate şi riscă să fie devansat de alte aeroporturi din Europa. Heathrow are două piste, comparativ cu patru piste la aeroporturile Charles de Gaulle din Paris şi aeroportul internaţional din Frankfurt şi şase piste la aeroportul Schiphol din Amsterdam. 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More