Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPetr Fiala
Guvernul ceh a selectat miercuri compania KHNP, din Coreea de Sud, să construiască două noi reactoare nucleare, cu posibilitatea creşterii numărului acestora, după o licitaţie îndelungată, pierdută de compania franceză EDF, menită să păstreze un rol important pentru energia nucleară în mixul energetic al ţării, în următoarele decenii, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) a fost aleasă în faţa ofertantului francez rival EDF, în ciuda faptului că preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut lobby pentru EDF.
La începutul acestui an, Praga a lărgit licitaţia, care este condusă de compania energetică de stat CEZ, în proporţie de 70%, pentru a avea opţiunea de a construi mai multe unităţi, faţă de cea planificată iniţial.
Conform planurilor, KHNP va construi două noi unităţi la centrala nucleară Dukovany a CEZ şi companiile vor discuta despre o opţiune pentru încă două unităţi la centrala Temelin.
Preţul pentru o unitate nouă, atunci când se construiesc două pe acelaşi amplasament, a fost estimat la 200 de miliarde de coroane (8,65 miliarde de dolari) la preţurile curente, a spus guvernul, adăugând că a sugerat că preţul energiei electrice generate va fi mai mic de 90 de euro pe megawat oră (MWh).
Detaliile contractului vor fi elaborate până în primul trimestru al anului viitor, înainte de a fi semnate, au spus oficialii.
”Oferta coreeană a fost practic mai bună la toate criteriile evaluate”, a declarat prim-ministrul ceh Petr Fiala, într-o conferinţă de presă.
“Vom construi două blocuri la Dukovany, iar în această direcţie vor fi negocieri. Şi vom discuta despre opţiuni pentru alte două blocuri la Temelin, despre care vom putea decide în viitor”.
KHNP a contribuit la punerea în funcţiune a mai multor reactoare noi în ultimii ani, inclusiv prima centrală nucleară din lumea arabă, în Emiratele Arabe Unite.
Acordul cu Cehia va oferi un alt punct de sprijin în Europa.
În 2022, KHNP a convenit cu un consorţiu polonez să dezvolte noi reactoare nucleare, dar acel proiect este încă incert.
CEO-ul KHNP, Whang Joo-ho, a declarat într-un comunicat că compania va intra în negocieri finale pentru ”a se asigura că reactorul APR1000 este de fapt construit în Republica Cehă”, referindu-se la modelul său de reactor.
EDF, singurul constructor de reactoare nucleare din Europa, nu a finalizat construcţia unei noi unităţi din 2019, pe fondul întârzierilor din proiect.
Decizia a reprezentat un alt eşec pentru sectorul nuclear francez, după ce Polonia, într-un acord separat, a ales Westinghouse în locul EDF pentru o centrală la Marea Baltică, în 2022.
DEZVOLTAREA ENERGIEI NUCLARE
Guvernul ceh a avut decizia finală cu privire la licitaţie din cauza considerentelor de securitate naţională şi a costului, care este prea mare pentru CEZ – chiar şi cu o capitalizare de piaţă de 20,1 miliarde de dolari – doar pentru a-l suporta.
Ţara central-europeană se va baza mai mult pe energia nucleară, pe măsură ce va elimina treptat cărbunele în următorul deceniu.
Este aşteptat ca energia nucleară să reprezinte jumătate din mixul de generare al ţării, de la aproximativ o treime în prezent.
CEZ îşi propune să înceapă construcţia primei unităţi noi la Dukovany la sfârşitul acestui deceniu, urmând să fie finalizată în 2036.
Guvernul şi CEZ au extins domeniul licitaţiei pentru a ajuta la scăderea preţului fiecărui bloc, în ceea ce se aşteaptă să fie cea mai mare investiţie energetică a ţării până în prezent.
CEZ a convenit cu guvernul un model de finanţare pentru prima unitate nouă de la Dukovany, inclusiv împrumuturi cu dobândă scăzută şi o schemă de stabilire a preţului energiei electrice produse – numită contract pentru diferenţă – pentru a garanta CEZ un profit.
Comisia Europeană a dat aprobarea ajutorului de stat pentru prima unitate şi va trebui în continuare să semneze planurile de ajutor pentru unităţile ulterioare.
Ministerul de Finanţe ceh urmăreşte să aibă convenit un model de finanţare pentru unităţi suplimentare până la sfârşitul anului.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…
Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…
Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
This website uses cookies.
Read More