Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Guvernul interimar din Franţa a decis să suspende majorarea tarifelor pentru transportul şi distribuţia energiei electrice, care era programată să intre în vigoare începând de luna următoare, şi a cerut Autorităţii de reglementare în energie să asigure preţuri stabile, până când utilizatorii vor putea beneficia de recentul declin al costurilor la electricitate pe piaţa angro, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Inflaţia preţurilor la energie a fost unul din subiectele principale la alegerile parlamentare de luna trecută, la finalul cărora niciun partid nu a obţinut majoritatea absolută. Următoarea administraţie va trebuie să răspundă la solicitarea Autorităţii de reglementare de majorare a tarifelor, care erau programate să se majoreze cu aproape 5%.
Ministerul francez al Energiei a decis să profite de perioada de două luni prevăzută în lege, pentru a cere Autorităţii de reglementare în energie să revină asupra deciziei de majorare a tarifelor, a anunţat luni Comisia de reglementare în energie. Aceasta înseamnă că majorarea tarifelor nu va intra în vigoare de la 1 august.
Guvernul interimar de la Paris vrea ca autoritatea de reglementare să amâne majorarea costurilor până când va publica noile tarife reglementate pentru gospodării, în luna februarie 2025, au declarat luni presei mai mulţi consilieri din Ministerul de Finanţe. Costurile mai mari vor fi mai mult decât compensate de scăderea preţurilor angro la electricitate, rezultatul fiind o scădere a facturilor pentru consumatori.
“Aşa cum am promis, preţurile la electricitate vor scădea cu 15% în februarie. Refuz orice majorare a facturilor în luna august. Consumatorii au dreptul la stabilitate şi vizibilitate a preţurilor”, a declarat actualul ministru al Finanţelor, Bruno Le Maire.
Majorarea tarifelor pentru transportul şi distribuţia energiei electrice ar fi majorat facturile gospodăriilor cu aproximativ 1%, au precizat consilierii ministrului. Însă această majorare ar fi intervenit pe fondul unui declin al preţurilor pe piaţă, care ar urma să inverseze, parţial, precedentele majorări care i-au afectat pe consumatori în ultimii ani, au adăugat consilierii.
Majorările tarifelor pentru transportul şi distribuţia energiei electrice sunt necesare pentru modernizarea reţelelor învechite, în cadrul tranziţiei verzi a Franţei. Operatorul reţelei naţionale din Franţa a anunţat recent că, până în 2040, trebuie să investească aproximativ 100 de miliarde de euro pentru a renova reţeaua şi a conecta la sistem noile capacităţi regenerabile.
Începând cu 1 august 2025, cetățenii pot solicita Cartea Electronică de Identitate (CEI) la orice…
După un 2024 al deciziilor curajoase și al transformării strategice, Trencadis confirmă în prima jumătate…
ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive, radiate sau care desfăşoară activităţi…
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit vineri că producătorii auto, cum ar…
Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a avertizat vineri asupra impactului "brutal"…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu preşedintele…
This website uses cookies.
Read More