Categories: Fără categorie

Guvernul german pregăteşte un program de stimulare economică în valoare de 75 – 80 miliarde de euro

Oficialii germani lucrează la un program de de stimulente în valoare de 75 – 80 miliarde de euro, în ideea de a sprijini relansarea economiei după pandemia de coronavirus, potrivit unui articol publicat de săptămânalul Bild am Sonntag, preluat de Reuters.

Conform publicaţiei menţionate, guvernul condus de Angela Merkel ar urma să acopere peste 60 de miliarde de euro din costurile noului program, iar landurilor vor suporta restul.

Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, şi colegul său de la Economie, Peter Altmaier, sunt aşteptaţi să prezinte programul în cursul săptămânii viitoare. Printre posibilele măsuri incluse în acest program se află reduceri de taxe, ajutoare pentru familii, fonduri suplimentare pentru micile companii, reducerii de datorii pentru municipalităţi şi subvenţii pentru industria auto, potrivit propunerilor formulate de diferiţi decidenţi, potrivit Agerpres.

Cea mai mare economie a Europei ar urma să înregistreze în al doilea trimestru al acestui an cea mai gravă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Noul pachet de stimulente ar urma să se adauge pachetului de salvare în valoare de 750 miliarde de euro convenit de autorităţile german în luna martie.

Preşedintele Parlamentului german, Wolfgang Schaeuble, a cerut duminică adoptarea unui plan de stimulare care să se concentreze pe politicile de mediu, digitalizare şi inovare.

“Este crucial nu doar să anunţăm mari sume de bani, dar şi să facem ceea ce este corect”, a declarat Schaeuble pentru publicaţia Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS). “Unii oameni cred că politicile de mediu ar trebui plasate, acum, pe un loc secund. Însă acest lucru nu poate fi susţinut în mod serios”, a apreciat oficialul german, acesta adăugând că stimulentele în numerar pentru noi automobile ar fi “de neconceput”.

Aceste comentarii se adaugă altor declaraţii venite din partea mai multor grupuri industriale care au criticat ideea unor bonusuri pentru autoturisme noi, după ce Franţa a introdus o astfel de schemă. De exemplu, preşedintele asociaţiei firmelor de inginerie din Germania (VDMA), Carl Martin Welcker, a apreciat că acordarea de prime la achiziţia de autoturisme reprezintă o discriminare comparativ cu alte produse.

Pe lângă aceste stimulente, Uniunea Europeană (UE), la rândul său, să cheltuie 750 miliarde de euro pentru a relansa economia europeană. Italia şi Spania, ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, ar urma să primească cea mai mare parte din aceşti bani.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

12 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More