International

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la ONU în septembrie, a anunţat joi într-un comunicat biroul prim-ministrului Luis Muntenegru, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Portugalia “ia în considerare recunoaşterea statului palestinian, în cadrul unei proceduri care ar putea fi încheiată în timpul săptămânii la nivel înalt a celei de-a 80-a Adunări Generale a Naţiunilor Unite, care va avea loc la New York în septembrie”, se precizează în comunicat.

Această decizie a fost luată după “numeroase contacte” cu partenerii săi şi, în special, având în vedere evoluţiile extrem de îngrijorătoare ale conflictului, atât din perspectivă umanitară, cât şi prin referiri repetate la o posibilă anexare a teritoriilor palestiniene de către Israel, a adăugat guvernul.

Anunţul survine în contextul în care o organizaţie internaţională de supraveghere a foametei, susţinută de ONU, a transmis marţi că “în Gaza este în desfăşurare cel mai rău scenariu de foamete”.

Portugalia ar urma să se alăture altor ţări precum Canada, Regatul Unit şi Franţa, care şi-au semnalat intenţia de a recunoaşte statul palestinian în septembrie.

Joia trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că Franţa va recunoaşte oficial un stat palestinian la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din septembrie, sperând să creeze un impuls colectiv în această direcţie.

“Guvernul a desfăşurat un proces foarte atent şi bine gândit, întotdeauna în consultare cu partenerii săi europeni şi cu alţi parteneri”, a reacţionat preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa imediat după anunţul executivului.

“Este o decizie atent gândită”, a declarat ministrul de externe Paulo Rangel pentru postul public de televiziune RTP.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

6 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

6 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

6 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

10 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More