International

Guvernul ungar a răspuns întrebărilor Comisiei Europene despre statul de drept

Guvernul ungar a răspuns Comisiei Europene cu privire la cererile acesteia asupra statului de drept, în urma lansării procedurii prin care Bruxellesul încearcă să suspende fondurile europene pentru Ungaria.

”Guvernul ungar a trimis Comisiei Europene răspunsul său asupra procedurii de condiţionalitate. Guvernul ungar a pus pe masă un amplu pachet de măsuri pentru a răspunde tuturor preocupărilor Comisiei”, a anunţat într-un comunicat pe Facebook ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, potrivit agenţiei EFE.

Acest anunţ a venit cu puţin timp înainte de miezul nopţii de luni spre marţi, adică cu câteva minute înainte să expire termenul dat de Bruxelles pentru a primi răspunsurile.

Guvernul condus de Viktor Orban ”rămâne deschis unui dialog constructiv cu Comisia” Europeană, a adăugat Judit Varga, fără a face precizări despre conţinutul răspunsurilor transmise Bruxellesului.

Conform noului mecanism de condiţionalitate, intrat în vigoare anul acesta, Comisia Europeană poate suspenda fondurile europene ale statelor UE despre care consideră că încalcă statul de drept, pentru aceasta fiind suficient în etapa finală a procedurii un vot prin majoritate calificată în Consiliul UE.

Polonia şi Ungaria au ameninţat în 2020 că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE dacă va fi introdus acest mecanism. Dar premierii polonez şi ungar, Mateusz Morawiecki şi Viktor Orban, au acceptat în cele din urmă un compromis, şi anume ca acest mecanism să se aplice numai pentru încălcările ce afectează direct bugetul UE, să nu privească chestiunile societale (precum drepturile comunităţii LGBT) şi să intre în vigoare numai după ce Curtea de Justiţie a UE (CJUE) se va fi pronunţat asupra lui, decizie dată pe 16 februarie anul acesta şi care a fost favorabilă Comisiei Europene.

Ulterior acestei decizii a CJUE, Comisia Europeană a activat mecanismul de condiţionalitate împotriva Ungariei. Budapesta a acceptat în luna iulie mai multe dintre cererile Bruxellesului, referitoare, printre altele, la combaterea corupţiei, atribuirea contractelor publice sau efectuarea consultărilor naţionale înaintea adoptării unor legi. Dar acest răspuns nu a mulţumit Comisia Europeană, care la sfârşitul lunii iulie a trimis guvernului ungar o nouă scrisoare, cu termen de răspuns 22 august, potrivit Agerpres.

În acest timp, tot din cauza acuzaţiilor Comisiei Europene privind încălcarea statului de drept, aceasta menţine blocat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, la fel şi pe cel al Poloniei, cel din urmă fiind aprobat de Comisie, dar fără a permite accesul la fonduri.

Polonia a ameninţat luna aceasta că îşi va exercita dreptul de veto pentru a bloca iniţiative ale Uniunii Europene, în cazul în care Comisia Europeană nu-i va debloca PNRR-ul.

Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat marţi că guvernul ungar a promis Comisiei Europene revizuirea până în octombrie a anumitor legi criticate de Bruxelles, aceasta dacă se va ajunge la un acord privind eliberarea fondurilor.

”Am elaborat deja o parte din aceste (schimbări legale) şi am făcut promisiuni pentru mai multe alte amendamente legislative, dacă un acord cu Comisia este semnat”, a spus la un briefing Gergely Gulyas, potrivit Reuters.

Polonia şi Ungaria, ţări conduse de guverne conservatoare, sunt criticate de Bruxelles că încalcă statul de drept şi valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, reformele în justiţie, respingerea migranţilor (în cazul Ungariei) şi mai recent contestarea întâietăţii dreptului european şi a deciziilor CJUE în faţa dreptului naţional.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

2 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

2 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

2 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

2 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

2 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More