Categories: Fără categorie

Guvernul urmează să modifice în şedinţa de miercuri statutul prefectului

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică.

“Actul normativ va clarifica statutul prefectului şi subprefectului ca fiind funcţii de demnitate publică atât corelativ cu poziţiile exprimate la nivel politic de Parlamentul României şi cu Strategia privind funcţia publică 2016-2020, cât şi corelativ cu necesitatea de clarificare a statului prefectului şi subprefectului identificată prin Programul de guvernare. Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Potrivit modificărilor propuse, se va înfiinţa şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului, realizându-se “o unitate de abordare” cu modul de organizare şi de conducere a ministerelor, la nivelul cărora există funcţii de secretar general, înalţi funcţionari publici, subordonaţi unor funcţii de demnitate publică şi care au ca principală atribuţie asigurarea legăturii operative dintre ministru şi conducătorii compartimentelor din minister.

“Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Acesta sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii”, se explică în nota de fundamentare, potrivit Agerpres.

Pe agenda şedinţei de miercuri se mai află un proiect de hotărâre pentru completarea HG 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 şi un altul care vizează modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin HG 270/2020.

Guvernul urmează să modifice, tot printr-o hotărâre, Normele metodologice de aplicare a Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin HG 707/2018. Conform notei de fundamentare, modificările propuse au în vedere, între altele, “simplificarea procesului de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, controalele făcându-se de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziţie a primarului, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu”, precum şi “prelungirea perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate (16 iulie – 31 octombrie a fiecărui an)”.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

10 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

10 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

10 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

10 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More