Energie

Guvernul vrea să dea ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ pentru prelungirea cu şase luni a mandatelor membrilor Comitetului de reglementare al ANRE

Guvernul vrea să dea mâine ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ pentru prelungirea cu şase luni a mandatelor membrilor Comitetului de reglementare al ANRE, în condiţiile în care mandatele a patru dintre cei șapte membri care alcătuiesc Comitetul de reglementare al ANRE urmează să expire în 23 octombrie 2022, iar prrocedura de recrutare nu a fost demarată încă.

Potrivit Notei de Fundamentare a proiectului, funcționarea în condiţii de normalitate a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei este esențială în condițiile crizei energetice fără precedent cu care se confruntă statele europene, la care se adaugă efectele negative importante, inclusiv în plan energetic, al conflictului
din Ucraina, a cărui încheiere este dificil de estimat în prezent. “Astfel, ținând cont de imperativul asigurării continuității actului de conducere și reglementare la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei și având în vedere consecințele negative deosebite ale neadoptării prezentului proiect de act normativ, constând în imposibilitatea funcționării unei instituții esențiale de interes național în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se propune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență”.

Surse din energie spun: “Nu ştim cât de legală este o asemenea OUG, în condiţiile în care mandatele sunt pe 5 ani, iar numirile sunt aprobate în Parlament. Executivul nu poate schimba, prin Ordonanţă, o decizie de numire a Parlamentului . E ca şi cum, mâine, Guvernul ar schimba conducerea Parlamentului prin Ordonanţă de Urgenţă.  E foarte interesant ce va spune Ministerul Justiţiei la un asemenea proiect. Se încalcă legislaţia europeană, naţională şi inclusiv separaţia puterilor în stat garantată de Constituţie”.

Mandatele a patru dintre cei șapte membri care alcătuiesc Comitetul de reglementare al ANRE, respectiv în cazul președintelui, domnul Dumitru Chiriță, a vicepreședintelui Nagy-Bege Zoltan și a doi membri, doamna Cornelia Sulger și domnul Gabriel Gheorghe, urmează să expire în data de 23 octombrie 2022.

În mod regulamentar, Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei poate funcționa doar în prezența a 4 membri din totalul celor 7 membri.

Potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 33/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.

Pentru aprobarea reglementărilor în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale se constituie un comitet de reglementare format din 7 persoane – 4 membri neexecutivi şi conducerea ANRE, formată din preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi prevăzuţi. Numirea şi revocarea membrilor Comitetului de reglementare, precum şi a preşedintelui şi a celor 2 vicepreşedinţi se fac de către Parlament în şedinţa comună a celor două Camere.

Numirea membrilor neexecutivi ai Comitetului de reglementare al ANRE, a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor se face la propunerea comună a Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, a Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale a Senatului şi a Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului, în termen de 30 de zile de la vacantarea funcţiei/funcţiilor respective.

 

Ieri, Bende Sandor, președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, ne-a spus că nu a primit încă adresa din partea  Biroului permanent reunit al Camerei Deputaților și Senatului adresa pentru demararea procedurii  de alegere a membrilor ANRE.

 

 

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

o oră ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

o oră ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

o oră ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

o oră ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More