Energie

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu” pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu” pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, potrivit unui proiect de lege care intră mâine în şedinţa de guvern.

Ambasadorul Mihnea Constantinescu a murit în 2018, la vârsta de 57 de ani, la Nisa.

Născut pe 13 decembrie 1961, el a fost cadru didactic al Universităţii Politehnica din Bucureşti, domeniul inginerie nucleară, specializare în care a obţinut şi doctoratul. Ulterior, a intrat în serviciul diplomatic.

A deţinut în perioada mai multor guvernări funcţiile de director al Cancelariei primului-ministru, consilier de stat sau consilier diplomatic, secretar de stat şi director general pentru afaceri politice în Ministerul Afacerilor Externe. A fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman şi director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. Mihnea Constantinescu a fost şi asistent personal al premierului Petre Roman, precum şi director de cabinet al lui Mircea Geoană, când acesta era ministru de Externe.

A fost decorat post-mortem de preşedintele Klaus Iohannis.

La finalul anului trecut,  Ministerul Afacerilor Externe a găzduit, cu participarea ministrului Bogdan Aurescu, lansarea volumului “Mihnea Constantinescu – Înţelepciunea diplomaţiei ancorată în virtuţi”, ocazie cu care şeful diplomaţiei române a subliniat personalitatea regretatului ambasador. Evenimentul a fost organizat, marţi, de MAE împreună cu Asociaţia “Ambasador Mihnea Constantinescu” şi Asociaţia “Emblematic România”.

Volumul face parte din trilogia “Mihnea Constantinescu. Emblematic România”, structurată pe cele trei mari domenii la care ambasadorul a avut contribuţii importante – diplomaţia energetică, memoria Holocaustului şi diplomaţia, şi cuprinde mărturii ale unor prim-miniştri, miniştri de Externe sau colegi diplomaţi cu care Mihnea Constantinescu a colaborat pe parcursul celor aproape 30 de ani de activitate politică şi diplomatică.

“Mihnea a fost şi este un model pentru noi toţi – un om eficient, profesionist şi patriot, dedicat ţării sale. El ne-a arătat, zi de zi, că politica externă a României trebuie să fie caracterizată de rigoare, eficienţă, onestitate şi stabilitate. Mihnea credea profund în aceste virtuţi, care l-au caracterizat pe deplin şi care au fost întrecute doar de empatia sa. Conştientizăm astăzi, o dată în plus, că diplomaţia are o latură eminamente umană, dincolo de aspectele tehnice în care suntem cufundaţi zi de zi. Mai mult decât un excepţional diplomat de carieră, Mihnea reprezintă unul dintre acele destine rare, a căror menire a fost să influenţeze, prin profesionalism, energie şi dăruire, întreaga construcţie a unei diplomaţii naţionale demne de secolul al XXI-lea”, a evidenţiat ministrul Aurescu.

Articole recente

FMI: Sectorul privat trebuie să-şi asume povara investiţiilor pentru combaterea schimbărilor climatice

Majoritatea investiţiilor anuale de 2.000 miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice în ţările în…

9 ore ago

Impactul total al sectorului de petrol și gaze în economie – 7,9% din PIB în 2022; numărul de locuri de muncă susținute direct – 64.000 (raport CPAG)

Sectorul petrol și gaze a reprezentat aproximativ 3,8% din PIB în anul 2022, potrivit raportului…

9 ore ago

Ciolacu: Voi merge înainte în privinţa reglementărilor jocurilor de noroc; nu am nicio problemă cu ameninţările din industria păcănelelor

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că nu are nicio problemă cu "ameninţările din industria păcănelelor",…

9 ore ago

Alexandru BONEA, Meta Estate Trust: “Dorim să ne mărim activele prin leverage bancar și prin emisiune de obligațiuni”

Meta Estate Trust este un portal între piața de capital și piața imobiliară de investiții,…

11 ore ago

Ţările UE se gândesc să renunţe la o parte reformei pieţei de electricitate

Statele membre UE se gândesc să renunţe la o parte centrală a reformei pieţei de…

12 ore ago