Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGuvernul are în vedere o inițiativă de taxare, care este rezultatul dezbaterii europene aferente crizei energetice, anunță fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu. Potrivit acestuia, UE a creat un cadru pentru o redistribuție de obligații/beneficii într-o perioadă grea din punct de vedere energetic.
Astfel pe ordinea de zi a Ședinței de Guvern, figurează ANALIZA referitoare la PROIECTUL de ORDONANŢĂ de URGENȚĂ privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie.
Răzvan Nicolescu mai spune: “Este și un bun prilej pentru a recupera o parte din costul de oportunitate al neaderării la spațiul Schengen.
Dacă decizia se va adopta în formă publicată de presă, cel mai mare contributor, după statul român, la acest fond de solidaritate națională este statul austriac care deține aproximativ 32% din OMV ce are 51% din Petrom. Dacă tot profitul taxat s-ar transforma în dividende, doar statul austriac va finanța, prin această taxă, fondul național creat cu peste 150 milioane euro în 2022. Nu-i mult, dar nici puțin!
Fiind vorba de 50% dintr-un profit extraordinar nu cred că investițiile vor fi afectate. Trebuie avut în vedere însă că taxa să fie una limitată în timp așa cum a fost gândit conceptul la nivel european. Ea poate fi pe un an și în funcție de evoluții să fie modificată, eliminată sau păstrată.
Cred că toți acești bani ar trebui folosiți pentru modernizarea infrastructurii energetice, rutiere și feroviare pentru ca eficiența să crească și toți consumatorii să beneficieze.
O eficiență mai bună în transportul de energie și de mărfuri înseamnă și o amprenta a emisiilor mai mică. Sper că înțelegem importanța cu toții deoarece abia am petrecut un Crăciun care a semănat cu Paștele din cauza încălzirii globale. Așadar, chiar și votanții ministrului austriac de interne Karner pot să beneficieze de pe urma acestei taxe pentru că vor respira un aer mai curat”.
În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…
România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…
Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…
Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…
This website uses cookies.
Read More