Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMişcarea islamistă palestiniană Hamas a indicat sâmbătă dimineaţa că “studiază” o contra-propunere israeliană în vederea unui armistiţiu în luptele din Fâşia Gaza şi a eliberării ostaticilor, transmite AFP, potrivit Agerpres.
“Astăzi, Hamas a primit răspunsul oficial din partea ocupaţiei sioniste la poziţia noastră, care a fost predată mediatorilor egipteni şi qatarezi pe 13 aprilie. Mişcarea va studia această propunere şi va trimite răspunsul odată ce studierea sa va fi finalizată”, a declarat Khalil al-Hayya, numărul 2 al filialei politice a Hamas pentru Fâşia Gaza, într-un comunicat.
Hamas a indicat într-o declaraţie din 13 aprilie că şi-a prezentat răspunsul mediatorilor egipteni şi qatarezi cu privire la un armistiţiu propus cu Israelul în Fâşia Gaza, insistând asupra unei încetări permanente a focului. Fără a respinge în mod explicit conţinutul proiectului de armistiţiu, Hamas şi-a reafirmat “cererile”, şi anume “o încetare permanentă a focului”, retragerea armatei israeliene “din toată Fâşia Gaza”, “întoarcerea persoanelor strămutate în zonele şi locurile de reşedinţă ale acestora şi “intensificarea intrării ajutorului umanitar”.
Cu toate acestea, Israelul se opune în mod deosebit unei încetări permanente a focului, insistând în schimb asupra unei pauze de câteva săptămâni în lupte pentru a realiza apoi, de exemplu, o operaţiune la sol în Rafah şi refuză să se retragă de pe întreg teritoriul.
Această contra-propunere, ale cărei detalii nu sunt cunoscute, vine în momentul în care o delegaţie egipteană a sosit vineri în Israel pentru a încerca să impulsioneze negocierile. Potrivit presei israeliene, delegaţia încearcă să relanseze negocierile aflate în impas de câteva săptămâni şi să pledeze pentru un acord de armistiţiu care să implice eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza.
Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…
Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…
Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…
Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…
Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…
This website uses cookies.
Read More