International

Hamas cere SUA să facă “presiune” asupra Israelului pentru un armistiţiu permanent în Gaza (comunicat)

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut joi într-un comunicat Statelor Unite să facă “presiune” asupra Israelului în vederea obţinerii unui armistiţiu permanent în Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken “continuă să vorbească despre faptul că Israelul este de acord cu cea mai recentă propunere (de încetare a focului), dar nu am auzit afirmaţii de la niciun oficial israelian pe acest subiect”, a indicat Hamas. “În acest context, facem apel la Antony Blinken şi administraţia Biden să facă presiune direct” asupra Israelului, a adăugat mişcarea islamistă palestiniană.

SUA vor lucra cu ţările mediatoare pentru a se ajunge un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, adăugând că cererile Hamas nu sunt toate “realizabile”.

Cu o zi înainte, Hamas a dat un răspuns mediatorilor din Qatar şi Egipt privind un plan de armistiţiu anunţat pe 31 mai de către Joe Biden, propus, potrivit lui, de Israel.

Hamas a îndemnat la o “încetare totală a agresiunii” în Fâşia Gaza şi a propus “amendamente” la propunerea anunţată de preşedintele american, “în special un calendar pentru un armistiţiu permanent şi retragerea totală a trupelor israeliene din Fâşia Gaza”, a informat o sursă cu privire la discuţii.

Articole recente

ANALIZĂ XTB: Petrolul înregistrează scăderi importante ale prețurilor. De ce se află sub presiune și cine poate profita?

Pe piețele globale se observă o reducere evidentă a prețurilor petrolului, înregistrând scăderi de jumătate…

2 ore ago

Sondaj Avangarde: 57% dintre români, de acord cu alocarea a 5% din PIB pentru Apărare

Aproximativ 57% dintre români sunt de acord ca țara noastră să aloce 5% din PIB…

2 ore ago

Trump şi Zelenski ar urma să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a discuta despre eforturile de pace din Ucraina, anunţă Marco Rubio

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni „probabil” cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski săptămâna…

3 ore ago

IEA recunoaşte că ar putea fi nevoie de investiţii în noi proiecte de petrol şi gaze

Investiţiile în noi proiecte petroliere şi gaziere s-ar putea dovedi indispensabile, a anunţat marţi Agenţia…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More