Burse/Investitii

Hanga, BVB: Piața locală a demonstrat în ultimii cinci ani că este un canal viabil pentru susținerea economiei atât prin rundele de finanțare, care au însumat peste 10,5 miliarde de euro, cât și printr-o triplare a numărului de investitori

Piața locală de capital a demonstrat, în ultimii cinci ani, că este un canal viabil pentru susținerea economiei atât prin rundele de finanțare derulate de companii private și de Statul român, care au însumat peste 10,5 miliarde de euro, cât și printr-o triplare a numărului de investitori, până la aproape 160.000, a spus Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, în contextul în care prezența României în indicii MSCI va crește, începând cu 1 septembrie, de la 12 la 22 de companii, în urma revizuirii trimestriale a indicilor, realizată de furnizorului global de indici MSCI, în august.

Potrivit anunțului MSCI, disponibil la acest LINK, România va avea inca zece companii incluse în indicii MSCI Frontier IMI și MSCI Romania IMI (Investable Market Indices). Acestea sunt:

  • Aquila Part Prod (AQ)
  • Arobs Transilvania Software (AROBS)
  • Bittnet Systems (BNET)
  • Bursa de Valori București (BVB)
  • Conpet (COTE)
  • Purcari Wineries (WINE)
  • Safetech Innovations (SAFE)
  • Simtel Team (SMTL)
  • Sphera Franchise Group (SFG)
  • TTS Transport Trade Services (TTS)

Acești indici cuprind companii din categoriile Small Cap, Mid Cap și Large Cap.

Concomitent, șase companii românești vor fi promovate de la Small Cap la Mid Cap / Large Cap. Acestea vor face parte astfel din indicii MSCI Frontier și MSCI Romania care includ doar companii Mid Cap și Large Cap. Potrivit anunțului MSCI, disponibil la acest LINK, cele șase companii sunt:

  • Electrica (EL)
  • MedLife (M)
  • One United Properties (ONE)
  • Teraplast (TRP)
  • Transelectrica (TEL)
  • Transgaz (TGN)

”Strategia BVB vizează creșterea semnificativă a lichidității, iar îmbunătățirea vizibilității pieței pe radarele investitorilor locali și internaționali este unul dintre pilonii pe care se bazează strategia noastră. Piața locală a demonstrat în ultimii cinci ani că este un canal viabil pentru susținerea economiei atât prin rundele de finanțare derulate de companii private și de Statul român, care au însumat peste 10,5 miliarde de euro, cât și printr-o triplare a numărului de investitori, până la aproape 160.000”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

”Creșterea prezenței României în indicii MSCI este un nou semnal pozitiv pentru piața locală, care încă este încadrată ca Piață de Frontieră de către furnizorul global de indici. Alături de ceilalți stakeholderi ai pieței de capital continuăm demersurile pentru a obține promovarea României la statutul de Piață Emergentă și din partea MSCI și considerăm că perspectivele sunt pozitive, având în vedere recenta listare a Hidroelectrica, alături de îndeplinirea criteriilor calitative și cantitative ale furnizorului de indici”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

În indicii MSCI pentru Piete de Frontieră, România mai este reprezentantă de Banca Transilvania (TLV), BRD Groupe Societe Generale (BRD), Hidroelectrica (H2O), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP) și Romgaz (SNG),

România este încadrată ca Piață Emergentă de către furnizorul internațional de indici FTSE Russell, fiind reprezentată de 14 companii: Banca Transilvania, Hidroelectrica, MedLife, Nuclearelectrica, OMV Petrom, One United Properties, Teraplast, Aquila, Bittnet Systems, Bursa de Valori Bucuresti, Conpet, Purcari Wineries, Sphera Franchise Group și Transport Trade Services. 

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

9 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

10 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More