Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzStatul român a atras prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti peste 50 de miliarde de euro, de la începutul lansării campaniei Fidelis, în urmă cu 6 ani, a declarat, joi, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Radu Hanga, potrivit Agerpres.
Acesta a participat la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare cu ocazia listării titlurilor de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor. Oferta publică a Ministerului Finanţelor, desfăşurată în perioada 4 – 11 iulie 2025, a cuprins opt emisiuni, patru în lei şi patru în euro, dintre care două au fost dedicate donatorilor de sânge.
“Ne bucurăm că închidem cea de-a 26-a emisiune de titluri de stat Fidelis, emisiune derulată la începutul lunii iunie, emisiune prin care s-au atras în total 1,65 miliarde de lei, echivalentul a 326 de milioane de euro, sumele defalcate, sigur, în lei şi euro. Aşa cum ştim, de la lansarea campaniei Fidelis, în urmă cu 6 ani, au fost lansate 26 de oferte. S-au atras de către statul român, prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, peste 50 de miliarde de euro. Ne bucurăm să spunem că, împreună cu membrii ecosistemului Bursei de Valori Bucureşti, am devenit un partener important şi, din perspectiva aceasta, un partener al statului român în procesul de finanţare”, a afirmat Radu Hanga.
El a subliniat că statul este cel mai mare investitor în capitaluri proprii, în condiţiile în care companiile la care acesta deţine pachetul de control reprezintă 43% din capitalizarea bursei.
“Când vorbim despre parteneriatul cu statul român, nu ne uităm doar la titlurile de stat Fidelis. Sunt multe linii pe care se derulează această colaborare, ceea ce spunem totdeauna în întâlnirile pe care le avem cu partenerii noştri din interior şi din exterior. Menţionăm mereu că statul este cel mai mare equity investor la Bursa de Valori Bucureşti, este cel mai mare acţionar al companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti. Companiile de stat, companiile la care statul deţine pachetul de control, reprezintă 43% din capitalizarea bursei. Asta ne arată deschidere, ne arată transparenţă, ne arată faptul că statul a dorit ca prin intermediul pieţei să ofere o vizibilitate bună românilor către companiile pe care le deţine”, a susţinut preşedintele CA al BVB.
În plus, acesta a remarcat colaborarea cu autorităţile statului în procesul de aderare a României la OECD.
“Pe lângă prezenţa statului, ca acţionar, lângă noi şi lângă companiile listate, sigur, şi pe lângă campaniile de finanţare prin emisiuni de titluri de stat Fidelis, menţionăm lucrurile pe care le facem împreună din punct de vedere al procesului de aderare la OECD. Şi, dacă mă refer la perspectiva aceasta, contribuţia noastră s-a referit la codul de guvernanţă corporativă, la setarea cadrului în care companiile publice din România operează. Şi aici, sigur, iarăşi avem multe sinergii între noi şi stat, pentru că, până la urmă, profilul unei companii de stat cu profilul unei companii listate sunt extrem de asemănătoare. Probabil că nu întâmplător în literatura de specialitate termenul de companie publică este utilizat atât referindu-se la companiile listate la bursă, cât şi referindu-se la companiile deţinute de stat. Discutăm de acelaşi profil de companie. Cam atât despre colaborarea între noi şi stat. (…) trebuie să spun că pieţele ne arată, atât dacă ne uităm la evoluţia bursei din ultimele luni, cât şi dacă ne uităm la evoluţia costului de finanţare a statului, ne arată că pieţele au încredere în echipa care conduce acum România şi au încredere în faptul că veţi reuşi să faceţi ajustările care trebuie făcute”, i-a transmis Hanga ministrului de Finanţe, Alexandru Nazare, prezent la eveniment.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…
Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…
Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
This website uses cookies.
Read More