Burse/Investitii

Hanga: România, pe locul 87 la nivel mondial din punct de vedere al emisiilor de carbon

România se afla în 2023 pe locul 87 la nivel mondial din punct de vedere al emisiilor de carbon, cu 3,7 tone de carbon pe cap de locuitor, iar în Europa se află printre ţările care au un nivel scăzut al emisiilor de carbon, a explicat, joi, Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, la un eveniment de specialitate.

“Mă uitam pe telefon, nu eram nepoliticos, ca să mă updatez cu privire la emisiile de carbon, să vedem unde stă România. În 2023, la nivel global suntem pe locul 87, cu 3,7 tone de carbon pe cap de locuitor. Campionii la nivel global, adică cei care poluează cel mai puţin, pe locul 208 este Republica Democrată Congo, cu 0,04 tone pe cap de locuitor. Campioana în Europa este Albania, cu 1,5 tone de carbon pe cap de locuitor. Mai jos decât România în Europa sunt trei ţări: Albania, Lituania şi Suedia”, a spus Radu Hanga, la conferinţa “The Lit Boardroom – abordarea principalelor provocări ale consiliilor de administraţie de astăzi”, eveniment organizat de Asociaţia Administratorilor Independenţi (AAI) şi Chapter Zero România, potrivit Agerpres.

El a menţionat că din punct de vedere al cifrelor trăim în una dintre ţările cele mai sustenabile la nivel european din punct de vedere al emisiilor de carbon. Pe cale de consecinţă trăim într-o ţară cu companiile cele mai sustenabile.

Potrivit lui Radu Hanga, Europa este campioană la sustenabilitate. La nivel global, există active aflate sub administrare în fonduri cu componentă de sustanebilitate de peste 3 trilioane de dolari. Din cele 3 trilioane, peste 2,5 trilioane de dolari sunt în Europa şi 300 de miliarde de dolari sunt în Statele Unite.

“Eu nu cred că o companie şi-a construit afacerea fără să se uite la clienţii ei, fără să se uite la toate părţile interesate din jurul ei. Cred că noi acum începem să discutăm despre asta. Toate companiile care sunt pe piaţă, toate companiile care au reuşit să se dezvolte au fost sustenabile şi sustenabilitatea a însemnat pe de o parte profit pentru acţionari, pe de altă parte a presupus şi o faţă orientată spre mediul din jurul companiei, spre consumatori, spre societate. Sunt lucruri care fac parte din viaţa unei companii şi au făcut dintotdeauna parte din viaţa unei companii”, a spus Radu Hanga.

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

o oră ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

o oră ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

2 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More