Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEturia este în permanentă legatură cu partenerii din destinațiile extra-europene, care sunt deja pregătiți cu toate măsurile de siguranță necesare să primească turiști, de îndata ce autoritățile vor permite deschiderea granițelor. Astfel, Eturia este alături de turiștii care vor să călătorească imediat ce granițele se deschid, potrivit unui comunicat de presă.
Eturia are în acest moment contracte directe cu peste 500 de hoteluri și colaborează cu mai mult de 100 de agenții de turism și companii specializate în managementul destinației din jurul lumii. De la debutul pandemiei, peste 50% dintre hotelurile cu care Eturia colaborează și-au suspendat temporar activitatea.
„Chiar dacă domeniul turismului a fost cel mai afectat în această perioadă, partenerii externi caută permanent soluții să păstreze legatura cu noi, fiind constienți că numai prin suport reciproc vom putea depăși acest impas. În acest sens, numărul discuțiilor online s-a înmulțit simțitor, în așa fel încat ne menținem permanent informați în legatură cu situația actuală în fiecare destinație în care noi operăm vacanțe și rămanem conectați la realitatea specifică fiecărui loc. Tot prin prisma relației apropiate cu partenerii și a deschiderii lor către soluții, am putut amâna vacanțele turiștilor, am putut să oferim acestora vouchere cu valabilitate chiar și de doi ani și de asemenea am putut să găsim împreună răspunsuri la toate întrebarile venite din partea clienților noștri”, a declarat Hardik Shah, Contracting Manager Eturia.
Fiecare agenție și hotelier cu care Eturia colaborează achiziționează kituri de igienizare și își instruiește deja angajații în ceea ce privește noile măsuri de siguranța, dar sunt revizuite și produsele oferite în cadrul pachetelor de vacanță pentru a fi adaptate contextului actual.
„Încurajator este faptul că partenerii noștri din destinațiile exotice sunt pregătiți, ca imediat ce autoritățile vor permite, să redeschidă hotelurile în așa fel încat să se respecte noile măsuri de protecție și igienă. Motivul principal este faptul că aparțin unor branduri recunoscute care funcționează după reguli clare și au deja standarde ridicate de calitate, astfel că implementarea unor noi proceduri se poate face rapid și eficace, în plus, în unele destinații turismul este principala sursă de venit. În această perioadă, fiecare companie din domeniu se reinventează în așteptarea unui semn că vacanțele se reiau, din partea Organizației Mondiale a Turismului. Mulți dintre aceștia speră ca activitatea sa fie reluată la jumatatea lunii iulie, iar cei mai sceptici pariază pe lunile august si septembrie. Astfel, de îndata ce țările se vor deschide turismului internațional, în acea clipă vom fi și noi acolo pentru clienții noștri”, mai spune Hardik Shah.
Eturia este prima agenție de turism din Romania specializată în vacanțe exotice personalizate, care oferă turiștilor pachete în peste 120 de destinații din întreaga lume, astfel, asemenea tuturor celor ce activează în turism, a avut un răgaz nedorit din cauza pandemiei COVID-19. Chiar și așa, contextul actual a generat o situație fără precedent: a determinat ca organizația, împreună cu cei peste 600 de parteneri ai săi din întreaga lume, să facă un plan de flexibilizare a pachetelor de vacanta pentru a veni in intampinarea turistilor, astfel încat Eturia a inregistrat peste 90% amanari ale vacantelor pentru alte perioade și nu anulari ale acestora.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More