Politica

Harghita: Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns la Băile Tuşnad, unde va participa la Universitatea de Vară ”Tusvanyos”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns, miercuri după-amiază, la Băile Tuşnad, unde va participa la Universitatea de Vară “Tusvanyos”.

Într-o fotografie pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook, Viktor Orban apare cum îndepărtează, folosindu-se de o coadă de mătură, apa de pe unul din corturile instalate în zona în care se desfăşoară Universitatea de Vară, potrivit Agerpres.

Mesajul postat pe fotografie este “Vihar előtti vihar”, în traducere “Furtuna înainte de furtună”. De asemenea, el a scris că a ajuns la Băile Tuşnad.

Este pentru prima dată în ultimii ani când premierul Viktor Orban vine la Băile Tuşnad chiar din ziua deschiderii lucrărilor Universităţii de Vară.

În anii trecuţi, acesta obişnuia să vină joi seara, iar vineri să aibă întâlniri cu reprezentanţii maghiarilor din Bazinul Carpatic, după care, în cursul zilei de sâmbătă, să îşi ţină tradiţionalul discurs.

Organizatorii evenimentului au precizat pentru AGERPRES că nu ştiu nimic despre programul privat al premierului Ungariei, confirmând doar că sâmbătă acesta va fi prezent la panelul obişnuit de discuţii din cadrul Universităţii “Tusvanyos”.

În cadrul vizitei private pe care o efectuează în România, Viktor Orban s-a întâlnit, miercuri, la Bucureşti cu premierul Marcel Ciolacu, fiind discutate chestiuni legate de relaţiile bilaterale.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a postat pe pagina de Facebook o fotografie în care apare alături de cei doi premieri, dar şi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizând că Viktor Orban a venit în Bucureşti la invitaţia lui Marcel Ciolacu.

“Miercuri m-am întâlnit la Bucureşti cu prim-miniştrii Marcel Ciolacu şi Viktor Orbán. În cadrul unei întâlniri informale, am discutat despre relaţiile bilaterale, proiecte comune, investiţii şi despre aderarea României la spaţiul Schengen. Viktor Orbán a venit în Bucureşti la invitaţia premierului Marcel Ciolacu”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

Articole recente

Bogdan Ivan: Statul român funcţionează astăzi, mai mult sau mai puţin, pe aceeaşi arhitectură a statului comunist

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, este de părere că statul român actual funcţionează pe acelaşi model…

3 ore ago

Casa Albă afirmă că Trump nu este mulțumit de atacul Rusiei asupra Ucrainei și că va face o declarație mai târziu

Președintele Donald Trump „nu a fost mulțumit” de atacurile rusești asupra Ucrainei cu rachete și…

3 ore ago

FMI vine la București pe 3 septembrie pentru o analiză a ultimelor evoluții economice

O misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită…

3 ore ago

Cifră de afaceri în scădere cu 24% pemtru Chimcomplex, în primul semestru

Chimcomplex (CRC), principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, a încheiat primul…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More