International

Harvard/ O judecătoare anunţă că va bloca temporar decizia administraţiei Trump privind studenţii străini

O judecătoare americană a anunţat joi că va bloca temporar decizia administraţiei Trump ce vizează interzicerea înscrierea studenţilor străini la prestigioasa Universitate Harvard, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Judecătoarea Allison Burroughs, din Massachusetts (nord-est), statul unde se află Universitatea Harvard, a indicat în timpul unei audieri desfăşurate joi că va acorda ‘unele protecţii studenţilor internaţionali’ ai acestei instituţii de învăţământ superior americane.

Pe 22 mai, administraţia preşedintelui american Donald Trump a interzis înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard, o decizie şocantă şi o nouă escaladare în ofensiva guvernului american împotriva învăţământului superior.

Totuşi, un judecător a suspendat rapid măsura contra căreia Universitatea Harvard a depus o plângere vineri dimineaţă la tribunalul federal din statul Massachusetts.

Administraţia Trump a lansat o amplă ofensivă contra învăţământului superior din SUA, acuzând universităţi private dintre cele mai prestigioase, precum Harvard şi Columbia, că au permis promovarea antisemitismului şi că nu au protejat suficient studenţii evrei în timpul manifestaţiilor contra războiului din Fâşia Gaza.

La 11 aprilie, administraţia de la Washington a trimis o listă de cereri, pe care Harvard a refuzat să le adopte. Secretarul american pentru securitate internă Kristi Noem i-a reproşat universităţii refuzul de a transmite guvernului informaţiile solicitate, ‘perpetuând un mediu periculos în campus şi ostil studenţilor evrei, încurajând simpatiile pro-Hamas şi utilizând politicile rasiste ale diversităţii, echităţii şi incluziunii’.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

4 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

4 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More