Categories: Fără categorie

Havrileţ (Ministerul Energiei): Firmele din energie au luat cu asalt Fondul de modernizare şi au blocat căsuţele de e-mail de la minister

Firmele din energie au fost foarte interesate să primească bani europeni prin Fondul de modernizare, iar ministerul de resort a primit peste 700 de cereri, după ce a prelungit perioada de înscriere, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, potrivit Agerpres.

El a participat la conferinţa online “Petrolul în Noua Economie”, organizată de România Durabilă şi EM360.

“Fondul de modernizare a fost luat cu asalt. Practic s-au blocat căsuţele de e-mail prin care ministerul a preluat aceste propuneri de proiecte şi, la cererea specială a organizaţiei PATRES, care promovează sectorul energiei regenerabile, am prelungit cu câteva zile şi am primit peste 700 de proiecte, de toate felurile”, a spus oficialul ministerial.

Ca număr de proiecte, cele mai multe sunt fotovoltaice, dar ca valoare cele mai importante vizează trecerea producţiei de energie electrică de pe cărbune pe gaze, unde este vorba de centrale cu capacităţi mari, a menţionat el.

“Axa prioritară este cea a regenerabilelor. 70% din Fondul de modernizare se va duce la producţia de energie din surse regenerabile. Cererile de finanţare au vizat valori între 100.000 de euro şi 500 de milioane de euro. Majoritatea au solicitat finanţare de 100%. Au venit şi operatorii de reţele cu proiecte importante, au venit investitori noi, foarte multe proiecte, foarte mare interesul, dar nu cred că toate se vor aproba”, a continuat Havrileţ.

Potrivit acestuia, o parte dintre ele vor fi finanţate şi din celelalte fonduri din cadrul politicilor de decarbonare.

“Aici mă refer şi la Fondul Naţional de Redresare Economică, care dă o importanţă deosebită restructurării societăţilor de energie termică. Cred că este prima dată când fonduri UE de o asemenea anvergură sunt direcţionate către rezolvarea problemelor legate de încălzirea urbană. Este o oportunitate de modernizare pentru sistemele din marile oraşe, în baza noilor tehnologii, dacă se poate cu aportul regenerabilelor”, a precizat oficialul, amintind că, recent, Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 150 de milioane de euro pentru sistemele de centralizare care utilizează sursele regenerabile.

În septembrie, Dan Dragoş Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, afirma că, pentru mecanismul 10d, Fondul de Modernizare, “ne aşteptăm la aproximativ 6,7 miliarde de euro pentru perioada până la 2030. După cum ştiţi, fondurile provin din vânzarea certificatelor de CO2 de către Comisie şi vor fi alocate celor 10 ţări membre pe baza proiectelor înaintate către Banca Europeană de Investiţii, care va asigura din punct de vedere economic şi al fiabilităţii aceste proiecte înaintate de statele membre”.

Geanina Voda

Geanina Vodă - membru fondator FinancialIntelligence.ro Geanina Vodă, membru fondator FinancialIntelligence.ro, a fost director de calitate la cotidianul “Bursa", având o experienţă de circa 20 de ani în cadrul societății. Pe parcursul carierei profesionale, Geanina Vodă a parcurs treptele ierarhice, de la preluarea anunțurilor de mică publicitate până la conducerea executivă a societății. Geanina Voda a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Articole recente

SUA: Alertă cu bombă la Curtea supremă înainte de învestirea lui Biden

Curtea supremă a SUA, situată în faţa Capitoliului unde Joe Biden urmează să depună jurământul…

52 de minute ago

Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (video)

Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (video)  …

o oră ago

Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii – VIDEO

La Washington D.C. are loc miercuri ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al…

2 ore ago

Traian Berbeceanu anunță redeschiderea restaurantelor, dacă rata de infectare se menține sub 3 la mie în București, în următoarele 48 de ore

Prefectul Traian Berbeceanu a anunțat că are în vedere relaxarea restricțiilor pentru Capitală, dacă rata de…

2 ore ago

Barna: Guvernul a aprobat un memorandum privind operaţionalizarea acestui Centru Cyber care va exista la Bucureşti

S-a decis un grup de lucru interministerial, pentru ca într-un termen foarte scurt Centrul să…

2 ore ago