Moartea subită a ambasadorului german de la Beijing pare să nu aibă legătură cu activitatea sa profesională, a declarat luni ministrul afacerilor externe german Heiko Maas, informează dpa.
Deocamdată nu este clar ce a cauzat decesul lui, care abia preluase postul de ambasador cu normă întreagă, pe 24 august, după o perioadă de carantină ce i-a fost impusă la sosirea în China, împreună cu familia sa.
“Date fiind circumstanţele morţii sale, nu există nicio evidenţă că decesul lui Jan Hecker este în vreun fel legat de rolul lui la ambasada Germaniei de la Beijing”, a declarat Maas, potrivit Agerpres.
“Este un mare şoc pentru noi toţi”, a mai spus şeful diplomaţiei germane în drumul său spre o întrevedere la Brandenburg, la vest de capitala Germaniei, Berlin.
Cancelarul federal german Angela Merkel a declarat, la rândul său, că este “profund şocată” de decesul ambasadorului în vârstă de 54 de ani, care fusese anterior consilierul ei în probleme de politică externă. “Deplâng pierderea celui care a fost consilierul meu vreme de mulţi ani, pe care l-am respectat foarte mult şi care s-a remarcat printr-o umanitate profundă şi o competenţă excepţională”, a spus Merkel.
Anunţând mai devreme decesul ambasadorului, ministrul de externe german a spus: “În aceste momente, gândurile noastre se îndreaptă spre familia sa şi spre oamenii care i-au fost apropiaţi”.
China a fost “şocată să afle despre decesul” ambasadorului german, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Wang Wenbin.
Adjunctul ambasadorului, Frank Rueckert, va prelua deocamdată atribuţiile acestuia.
Născut în oraşul-port Kiel din nordul Germaniei, Hecker a studiat dreptul şi a lucrat ca avocat şi judecător. Era căsătorit şi avea trei copii.
Înainte de a deveni consilier pe probleme de politică externă al Angelei Merkel şi a fi numit apoi ambasador, Hecker a fost lector universitar.
Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de…
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi…
Fondul Proprietatea a anunțat încheierea ofertei de răscumpărare, indicele de alocare fiind de 0,2393196964, potrivit…
Hackerii au furat 100 de milioane de dolari în criptomonede de la Horizon, o așa-numită…
Posibilitatea ridicării grupurilor de luptă din România şi din alte ţări estice la rang de…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat acordarea statutului de ţară candidată la aderare Ucrainei, despre…