Energie

HENRO salută decizia Parlamentului European de a include energia nucleară și gazele naturale în taxonomia financiară sustenabilă a Uniunii Europene

Europa are nevoie de o strategie realistă pentru următorii ani, prin care să își sporească capacitatea de a produce energie electrică cu emisii scăzute de carbon și să își atingă țintele propuse de reducere a emisiilor de CO2, a transmis HENRO, care reprezintă producători de energie electrică care exploatează capacități de producție de peste 8000 MW . În acest sens, demersul miniștrilor din România, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Ungaria, Lituania, Slovacia și Slovenia, alături de sindicatele reprezentând interesele lucrătorilor din domeniul energiei s-a dovedit de succes și a contribuit la includerea energiei nucleare în taxonomia UE.

Decarbonarea este unul dintre obiectivele de neutralitate climatică UE până în 2050, dar atingerea acestui obiectiv prin sprijinirea investițiilor ”verzi” necesită o abordare pragmatică și realistă care să nu pună în pericol siguranța în alimentare cu energie electrică.

În contextul geo-politic actual și în perspectiva dublării necesarului de energie electrică în următorii 30 de ani, se impun măsuri urgente și stabile. Energia nucleară asigură o producție de energie electrică în bandă și cu emisii scăzute de carbon, fiind esențială în mixul energetic și funcționarea unui sistem electroenergetic. De asemenea, gazele naturale constituie un vector de tranziție către o energie curată și către dezvoltarea de tehnologii mature și sigure care să substituie sau să completeze utilizarea gazelor naturale ca resursă energetică.

Actul complementar delegat aprobat de Parlamentul European, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, prioritizează investițiile în energii regenerabile și eficiență energetică având în vedere urgența de a reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia și de diversificare a surselor de aprovizionare, a mai transmis HENRO.

Uniunea Europeană are, deci, mai puțin de 30 de ani pentru a decarbona economiile statelor membre într-o manieră sustenabilă, iar decizia luată recent subliniază angajamentul de a atinge acest obiectiv. România s-a angajat deja în acest demers iar companiile membre HENRO sunt angrenate în acest proces de implementare a unui nou model de piață, pentru a reduce dependența energetică și de a contribui la recunoașterea României ca hub regional și european de securitate energetică.

HENRO reprezintă producători de energie electrică care exploatează capacități de producție de peste 8000 MW asigurând peste 70% din consumul anual de energie electrică a României, cu perspective de finalizare de noi capacități de producție.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

11 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

12 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More