International

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aqil, “unul dintre marii noştri lideri”, a fost ucis “pe drumul spre Ierusalim”, potrivit formulei folosite de Hezbollah pentru a desemna victimele Israelului.

Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, notează AFP şi Reuters.

Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah. El era căutat de Statele Unite pentru rolul său în atentatul comis în aprilie 1983 asupra ambasadei SUA la Beirut, unde au fost ucise 63 de persoane, şi de asemenea pentru atentatul din octombrie acelaşi an împotriva puşcaşilor marini americani într-o bază militară din capitala libaneză, soldat cu moartea a 241 de soldaţi americani.

Atacul israelian survine la câteva zile după operaţiunea spectaculoasă atribuită de asemenea Israelului în care au fost detonate de la distanţă mii de pagere şi staţii de emisie-recepţie ale Hezbollah, provocând cel puţin 37 de morţi, dintre care doi copii, şi peste 3.500 de răniţi. Raidul în care a fost ucis Ibrahim Aqil s-a soldat cu cel puţin 8 morţi şi 59 răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului Sănătăţii libanez.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More