Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzHidroelectrica a anunţat, vineri, finalizarea lucrării de tip LN3 pentru hidroagregatul nr. 1 de la CHE Costişa, “un pas important în dezvoltarea şi consolidarea infrastructurii hidroelectrice”.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, valoarea negociată a acestei lucrări este de şase milioane de lei, iar realizarea proiectului a fost posibilă datorită colaborării dintre Hidroelectrica şi echipa tehnică de la Hidroserv.
Proiectul a fost realizat într-un interval de 155 zile lucrătoare, iar lucrarea va permite centralelor să funcţioneze la capacitate maximă a canalului înainte de evenimentele de viitură.
CHE Costişa face parte din ceea ce este cunoscută drept “Salba de lumină a Bistriţei”, un ansamblu de nouă hidrocentrale aflate pe sectorul Piatra Neamţ-Bacău: Vânători (14 MW), Roznov (14 MW) – unde funcţionează şi astăzi prima turbină de fabricaţie românească, Zăneşti (14 MW), Costişa (14 MW), Buhuşi (11 MW), Racova (23 MW), Gârleni (23 MW), Lilieci (23 MW) şi Bacău (30 MW).
Toate aceste centrale sunt echipate cu turbine Kaplan.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi deţin, în plus, un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…
Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…
This website uses cookies.
Read More