Energie

Hidroelectrica a modernizat și pus în funcțiune stația de 110kV aferentă Stației de Pompe Jidoaia

Hidroelectrica a pus în funcțiune săptămâna aceasta stația de 110kV din cadrul obiectivului de investiții ”Modernizare stație de 110kV aferentă Stației de Pompe Jidoaia”. Costul lucrărilor – derulate în conformitate cu graficul din contract, precum și al cheltuielilor aferente efectuării probelor tehnice s-a ridicat la valoarea de 1.988.578 lei.

Hidroelectrica a înregistrat progrese importante anul acesta la capitolul de retehnologizări ale obiectivelor. Sunt lucrări care, dincolo de piedicile ridicate de pandemie, s-au derulat într-un ritm susținut. Săptămâna aceasta am pus în funcțiune stația de 110kV Jidoaia – care intră astfel într-un nou ciclu de viață, în curând vom finaliza lucrările și vom pune în exploatare stațiile de 110kV din CHE Bradișor (SH Rm. Valcea), stația de 110kV aferentă Stației de Pompe Lotru Aval, stațiile din CHE Olt Superior (CHE Avrig, CHE Scoreiu, CHE Arpașu, CHE Viștea și CHE Voila). Urmează, de asemenea, să finalizăm retehnologizarea stațiilor de110kV de la CHE Clăbucet și CHE Oești.

 Ne bucură faptul că, pe lângă prestatorii tradiționali de lucrări, licitațiile noastre au început să atragă tot mai multe firme noi. În măsura în care constatăm că există capacitate suplimentară în piață, intenționăm să creștem numărul lucrărilor pe care ni le propunem și să accelerăm ritmul investițiilor. Credem că această concurență este de natură să aducă un plus de rigoare mai cu seamă în respectarea calendarului de execuție”,  a declarat dl Bogdan Badea, Președintele directoratului Hidroelectrica.

Stația de Pompare Jidoaia este amplasată în munții Lotrului, pe cursul pârâului Jidoaia, la 15 km de localitatea Voineasa. Amenajarea Hidroenergetică Jidoaia are ca scop captarea apelor provenite din pârâul Jidoaia  și de la cele 16 captări secundare din ramura nord pompaj, în lacul de acumulare Jidoaia.

Prin intermediul celor două grupuri, apa este pompată în lacul de acumulare Vidra.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranta națională. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW.

View Comments

  • Gretos sa vedem ceausismul in floare, in anul 2020. Toate aceste hidrocentrale ceausiste, care gatuiesc natura, trebuiau demolate demult.

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

28 de minute ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

54 de minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

o oră ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

o oră ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

o oră ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More