Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzHidroelectrica a luat act de decizia exprimată pe fond de Tribunalul București în data de 12.04. a.c. cu privire la anularea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai Directoratului societății, acțiune derulată pe parcursul anului 2019, a transmis compania într-un comunicat.
Hidroelectrica susţine: “Hotărârea – fără precedent în jurisprudența româneasă, nu este executorie și nu produce efecte imediate, societatea urmând să facă toate demersurile legale și procedurale necesare pentru a demonstra validitatea procedurii de selecție – derulată în conformitate cu toate rigorile stipulate în OUG 109, și a obține o decizie favorabilă”.
Directoratul societății spune că își respectă în continuare angajamentele și sarcinile încredințate la preluarea mandatului și își exprimă încrederea că situația neobișnuită va fi clarificată de instanțele superioare.
Compania a transmis: “Reamintim că Hidroelectrica este una dintre cele mai performante companii aflate în portofoliul statului român, rezultatele economice excepționale ale ultimilor ani, diversificare portofoliului și deschiderea unor noi linii de business confirmând faptul că societatea a fost și este condusă cu onestitate și profesionalism, în spiritul tuturor principiilor guvernanței corporative .
Din dorința de a respecta independența actului de justiție, societatea nu dorește să facă alte comentarii care ar putea fi de natură să influențeze procedura juridică aflată în curs.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranta națională. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW”.
Tribunalul București a decis, pe 12 aprilie, să anuleze pe fond procedura prin care a fost ales Directoratul Hidroelectrica în anul 2019. Procesul a fost inițiat de fostul director financiar Petronel Chiriac, care a fost concediat de două ori și apoi repus în funcție tot de către instanță.
Petronel Chiriac a fost reprezentat de avocatul Mihai Kehaiyan.
Decizia instanței este:
„ Admite acţiunea. Respinge cererea de intervenţie accesorie. Anulează procedura de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 5 posturi de membri ai Directoratului S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA desfăşurată în perioada 10.04.2019-04.06.2019. Obligă societatea pârâtă să emită o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare şi selecţie. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în onorariul de avocat în cuantum de 2.500 lei. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 12.04.2022.”.
Decizia instanței nu este definitivă, încă, ci pe fond, iar Hidroelectrica o poate ataca.
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a dispus Corpului de control să demareze, luni, o anchetă…
Guvernul Greciei a cerut ajutor prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene pentru stingerea…
Compania americană de asigurări Allianz Life a confirmat sâmbătă că hackerii au furat informaţii personale…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu susţine duminică, de la ora 17.00, o conferinţă de presă, în contextul…
Qatarul a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze naturale lichefiate (LNG) către Uniunea Europeană,…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să discute duminică, în Scoţia, cu preşedintele…
This website uses cookies.
Read More