Burse/Investitii

Holde Agri Invest achiziționează o nouă fermă în județul Teleorman, pentru 1,4 milioane de lei

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunță achiziționarea unei noi ferme în județul Teleorman, în apropiere de nucleul Roșiori. Ferma se întinde pe o suprafață de aproximativ 440 ha de hectare de teren, iar valoarea tranzacției se ridică la aproximativ 1,4 milioane de lei, potrivit unui comunicat.

Ne bucurăm să începem anul cu o nouă achiziție a unei ferme și să continuăm procesul de extindere a suprafeței exploatate de către Holde. Prin urmare, în clipa de față operăm peste 12.000 ha de teren și suntem încrezători în perspectivele de viitor ale fermelor noastre. Pentru 2022 avem în plan ca prin extinderea suprafeței exploatate să ajungem la patru nuclee Holde și să continuăm investițiile adiționale în echipamente și silozuri, precum și în sisteme de irigații. Extinderea și planurile noastre de dezvoltare implică costuri semnificative, dar cunoaștem deja extrem de bine domeniul în care activăm și suntem conștienți că fără astfel de investiții, atât în ferme cât și în dotarea acestora, nu putem face o agricultură modernă și profitabilă pentru acționarii noștri,” a declarat Liviu Zăgan, director general Holde Agri Invest.

Cele 440 de ha de teren ale fermei recent achiziționate sunt poziționate între terenurile existente pe care Holde le exploatează deja în zona Roșiori. În urma acestei achiziții, nucleul Roșiori se întinde pe o suprafață totală de aproximativ 4.000 de ha, iar compania estimează o creștere a productivității în anii următori. Pe noua suprafață, pentru anul agricol 2021-2022, Holde are în vedere producerea de culturi, precum grâu – 86 ha, porumb – 118 ha și floarea-soarelui – 236 ha.

Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI. Compania are o capitalizare de piață de peste 100 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile HAI sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piața AeRO. În cadrul acestui indice, Holde deține a doua cea mai mare pondere.

Articole recente

Emisarul rus Kirill Dmitriev: A fost o zi importantă de diplomaţie

Emisarul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru investiţii şi cooperare economică, Kirill Dmitriev, a…

12 minute ago

Președintele finlandez îl consideră pe Putin “nedemn de încredere”

Președintele finlandez Alexander Stubb a declarat luni, la Washington, că omologul său rus Vladimir Putin…

17 minute ago

Rutte spune că în discuţie este un acord de tip Articolul 5 pentru Ucraina, dar nu şi aderarea la NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat luni că în discuţie nu este aderarea…

19 minute ago

KazMunayGas – creștere de 9% a producției de petrol și noi investiții majore; Compania chineză CNOOC a investit în sectorul upstream din Kazahstan, în timp ce Sinopec intră și ea pe piață cu proiecte majore

Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, l-a primit ieri pe președintele KazMunayGas, Askhat Khassenov, care a prezentat…

29 de minute ago

Occidentalii vor formaliza garanţiile de securitate pentru Ucraina în termen de zece zile, spune Zelenski

Aliaţii occidentali ai Kievului vor formaliza "în termen de zece zile" garanţiile de securitate pentru…

32 de minute ago

Maduro anunţă mobilizarea a milioane de miliţieni, după „ameninţările” SUA

Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei, a declarat că va mobiliza 4,5 milioane de miliţieni ca răspuns…

34 de minute ago

This website uses cookies.

Read More