Categories: Fără categorie

Holde Agri Invest SA: Măsurile referitoare la sectorul agricol ar trebui elaborate și explicate pentru a se asigura continuitatea activității unui sector atât de important precum agricultura

Holde Agri Invest SA, o companie românească care operează 7.000 de hectare de teren agricol care urmează să se listeze la Bursa de Valori București anul acesta, își exprimă îngrijorarea față de măsurile ce afectează direct sectorul agricol, incluse în Ordonanța Militară 8, emisă aseară, pe 9 aprilie. Printre alte măsuri, ordonanța a interzis exportul de grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină, soia, floarea soarelui, zahăr, produse de panificație și ulei.

Această măsură are un potențial efect negativ asupra situației financiare a fermierilor români și chiar  asupra întregului sector agricol românesc. Spre exemplu, în fiecare an, România produce între 9 și 10 milioane de tone de grâu, dintre care aproximativ 3,5 milioane de tone sunt utilizate pe plan intern, în timp ce cantitatea rămasă este destinată exportului. În momentul actual, România nu are capacitatea de depozitare pentru a stoca această cantitate de cereale intern. În plus, interzicerea exporturilor va duce la scăderea artificială a prețului culturilor, sub prețul preconizat, având astfel un impact negativ masiv asupra situației financiare a fermierilor români care vor pierde bani neavând posibilitatea de a-și vinde culturile pe plan local sau vânzând la un preț sub marja de profit, precizează compania.

Holde Agri Invest SA mai precizează: “În plus, ordonanța nu face deosebirea între cerealele cultivate convențional și cele cultivate organic. În acest moment, România nu deține facilități de prelucrare a culturilor ecologice, ceea ce înseamnă că, în cazul în care ordonanța face referire și la agricultura ecologică, toate culturile bio vor trebui fie vândute local, la prețuri semnificativ mai mici, egale cu cele din agricultura convențională, fie depozitate până la ridicarea măsurilor impuse. Acest lucru are un impact semnificativ asupra afacerilor fermierilor ecologici, care sunt în minoritate în România, și poate duce la pierderi majore și probleme de cashflow care îi vor afecta pe termen mediu.

Holde Agri Invest are în acest moment 1.500 de tone de grâu organic pentru care urma să semneze un contract cu un jucător străin cu capacitate de prelucrare a culturilor ecologice, dar în acest moment compania nu mai poate executa contractul. În plus, pune în așteptare și contractul pe care deja l-a semnat și executat parțial pentru 2.000 de tone de floarea-soarelui organică, după ce a trimis 1 camion în Austria, restul de 7 camioane fiind în prezent în stand-by. Conform Ordonanței Militare 8, procedurile de export a produselor agroalimentare aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezenței ordonanţe militare, se suspendă pe perioada stării de urgenţă, provocând astfel haos și îngrijorare în rândul fermierilor locali care se află în proces de executare a comenzilor care au fost deja contractate și, în unele cazuri, chiar plătite și livrate parțial.

Există multe îngrijorări pe care le ridică măsurile anunțate ieri de guvern mai ales că stakeholderii din sectorul agricol nu au fost consultați în pregătirea acestor măsuri, ținând cont de impactul financiar imediat pe care acestea îl vor avea asupra sectorului agricol românesc. Prin urmare, măsurile referitoare la sectorul agricol ar trebui elaborate și explicate pentru a se asigura continuitatea activității unui sector atât de important precum agricultura”.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More