Categories: Fără categorie

Hong Kong: Militantul prodemocraţie Joshua Wong cere sprijinul administraţiei Trump şi al Congresului

Militantul prodemocraţie honkonghez Joshua Wong l-a îndemnat vineri pe preşedintele american, Donald Trump, să includă o clauză privind drepturile omului în negocierile sale comerciale cu China, în prima zi a unei vizite în Statele Unite destinată să obţină sprijin pentru mişcarea care agită fosta colonie britanică, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Este important să se adauge o clauză legată de drepturile omului în negocierile comerciale şi să se pună manifestaţiile de la Hong Kong în programul acestor negocieri. Mai ales când un centru internaţional este ameninţat de legi de urgenţă echivalente cu legea marţială şi trimiterea armatei”, a declarat Joshua Wong după ce a participat la o conferinţă la Universitatea Columbia, la New York.

“Dacă China nu intenţionează să protejeze libertatea economică a Hong Kongului, asta va afecta şi va dăuna întregii economii mondiale”, a adăugat studentul de 22 de ani, în contextul în care peste 1.200 de firme americane sunt instalate la Hong Kong.

China şi Statele Unite sunt angajate de anul trecut într-un război comercial care s-a tradus prin impunerea de o parte şi de alta a unor taxe vamale de sute de miliarde de dolari în schimburile bilaterale.

Cele două ţări au anunţat miercuri o pauză în escaladare şi noi tratative sunt prevăzute în octombrie la Washington.

Administraţia Trump nu a exclus până în prezent să includă dosarul Hong Kong în aceste negocieri comerciale.

“Asta ţine de Departamentul de Stat, nu de cel al Comerţului”, a afirmat miercuri secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin.

Joshua Wong, care urmează să meargă marţi la Washington, a mai lansat un apel Congresului american să adopte un proiect de lege, deocamdată în aşteptare, privind “drepturile omului şi democraţia în Hong Kong”.

Textul, faţă de care liderii republicani şi democraţi ai Congresului s-au arătat favorabili, prevede reexaminarea anuală a statutului economic special al Hong Kongului şi sancţiuni pentru orice responsabil care ar suprima “libertăţi fundamentale” în acest teritoriu semiautonom, retrocedat Chinei în 1997.

În capitala federală a SUA, Joshua Wong se va întâlni în principal cu senatorul republican Marco Rubio, critic fervent al Beijingului, şi va fi audiat de o comisie a Congresului.

Nicio întâlnire cu adminstraţia Trump nu a fost evocată, mai scrie AFP.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

4 minute ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

6 minute ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

9 minute ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

15 minute ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

18 minute ago

This website uses cookies.

Read More