International

Hong Kong: Un loc de parcare, vândut cu preţul record de 1 milion de euro

Un simplu loc de parcare dintr-un complex rezidenţial din Hong Kong a fost vândut cu suma de 10 milioane de dolari HK (1 milion de euro), stabilind astfel un record, au anunţat vineri media locale, citate de AFP, informează Agerpres.

Acel spaţiu de 12,5 metri pătraţi este situat într-un ansamblu imobiliar din Peak, cel mai şic cartier din oraş, construit pe una dintre colinele insulei Hong Kong.

În timp ce rezidenţii bogaţi plătesc milioane de dolari pentru a-şi cumpăra sau a-şi construi case de vis, milioane de localnici abia reuşesc să plătească chiria pentru apartamentele minuscule în care locuiesc, ce au adeseori suprafeţe mai mici decât un loc de parcare.

Potrivit unui raport publicat în 2019 de banca elveţiană UBS, 22 de ani de venituri obţinute de un “un muncitor calificat” sunt necesare pentru ca acesta să poată să îşi cumpere un apartament de 60 de metri pătraţi, comparativ cu o perioadă de 12 ani de care acelaşi muncitor calificat ar fi avut nevoie în urmă cu 10 ani. În acelaşi interval menţionat, salariile nu au mai crescut aproape deloc din anul 2008.

Un alt studiu din 2019 estima preţul mediu al unui bun imobiliar din Hong Kong la aproape 1 milion de euro.

În februarie, un apartament nou de 313 metri pătraţi, alcătuit din cinci camere, s-a vândut pentru echivalentul a 49 de milioane de euro, stabilind astfel un record de preţ pe metru pătrat – 156.000 de euro/ mp.

Piaţa imobiliară de lux a reînceput să crească în Hong Kong după luni de incertitudini legate de criza politică din 2019 şi pandemia de COVID-19.

Această nouă vânzare imobiliară record tinde să confirme faptul că rezidenţii foarte bogaţi din Hong Kong nu par să fie afectaţi de criza actuală.

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

36 de minute ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

o oră ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

o oră ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

o oră ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

2 ore ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More