Politica

Hotărârea CCR privind validarea alegerii noului preşedinte, publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea Curţii Constituţionale de validare a alegerii preşedintelui României a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Totodată, a fost publicată Hotărârea CCR privind rezultatul alegerilor din al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit Agerpres.

Curtea Constituţională a României a validat joi rezultatul alegerilor prezidenţiale.

“În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în conformitate cu dispoziţiile articolului 82 alineatul 1 şi ale articolului 146 litera f) din Constituţie, precum şi cu dispoziţiile articolului 53 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, Curtea Constituţională s-a întrunit în plenul său în vederea validării alegerii preşedintelui României. Examinând dosarul candidaturii şi având în vedere procesele verbale întocmite de Biroul Electoral Central, ţinând seama de faptul că la al doilea tur de scrutin, care a avut loc la data de 18 mai 2025, domnul Nicuşor Daniel Dan a obţinut cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate, constatăm că au fost respectate dispoziţiile articolului 81 din Constituţia României şi a Legii nr. 370/2004, în temeiul prevederilor constituţionale şi a legislaţiei aplicabile, cu unanimitate de voturi, CCR, în numele legii, hotărăşte: Validează alegerea domnului Nicuşor Daniel Dan în funcţia de preşedinte al României. (…) Prezenta hotărâre este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României”, a anunţat preşedintele CCR, Marian Enache.

El i-a înmânat un exemplar al Hotărârii CCR lui Nicuşor Dan, pe care l-a felicitat.

***

Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României de către Curtea Constituţională, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputaţii şi senatorii în şedinţă comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată.

Conform articolului 82 din Constituţie, candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Depunerea jurământului se consemnează într-o declaraţie a Parlamentului, prin care acesta ia act de începerea exercitării mandatului preşedintelui României.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

46 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

o oră ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More