Update articol:

Hubert Thuma (PNL): Nu ne dorim ca sumele produse în comunităţile noastre să fie “confiscate” de bugetul central

Hubert Thuma (PNL): Nu ne dorim ca sumele produse în comunităţile noastre să fie “confiscate” de bugetul central
 - poza 1

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, liberalul Hubert Thuma, a declarat, luni, că nu doreşte ca sumele “produse” în comunităţi să fie “confiscate” de bugetul de stat şi, totodată, nu vrea ca autorităţile locale să aibă mai puţină autonomie locală.

În opinia sa, până la reorganizarea administrativ-teritorială, ar fi corect să existe un buget total Bucureşti – Ilfov, iar repartizarea cotelor defalcate din impozitul pe venitul global între cele două entităţi să se facă proporţional cu populaţia. “Într-un astfel de model, Ilfovul ar trebui să primească cel puţin de 5 ori mai mult din impozitul pe venit global (IVG) decât în 2025”, a susţinut Thuma.

“În aceste zile, în spaţiul public se discută intens despre bugetul de stat pe 2026. Pentru administraţiile publice locale, aşteptările mele, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, sunt aceleaşi ca ale primarilor şi preşedinţilor de Consilii judeţene din toată ţara: claritate în privinţa transferurilor de la bugetul de stat către comunităţi şi continuitate pentru investiţiile începute. Nu ne dorim ca sumele produse în comunităţile noastre să fie ‘confiscate’ de bugetul central/de stat şi nu vrem să avem mai puţină autonomie locală. Cum spunea şi domnul Bolojan în 2017, pe când era primar la Oradea: administraţia locală trebuie să aibă resursele necesare pentru a livra rezultate”, a scris Hubert Thuma, pe Facebook, care a postat şi un clip video cu afirmaţiile lui Ilie Bolojan de când ocupa funcţia de primar.

Potrivit preşedintelui CJ Ilfov, situaţia este şi mai complexă în cazul acestui judeţ.

“Regiunea Bucureşti – Ilfov funcţionează ca un singur organism economic şi social, dar este finanţată printr-un mecanism fiscal depăşit, care a creat un dezechilibru structural: Ilfovul suportă costuri metropolitane (şcoli, creşe, spitale, drumuri, apă-canal, mediu) pentru o populaţie în creştere accelerată, confirmată chiar de datele Eurostat la nivel european, în timp ce o parte majoră din resursa fiscală asociată veniturilor rezidenţilor săi ajunge în Bucureşti, prin regula colectării impozitului pe venit la sediul angajatorului sau la punctul de lucru al acestuia”, a explicat Thuma.

El a menţionat că, din datele pe care le deţine, 127.284 de ilfoveni lucrează în Capitală.

“Potrivit INS, salariul mediu brut pe Bucureşti este de 11.928 lei, iar impozitul pe venit lunar este de 775 lei. Rezultatul? Un impozit pe venit anual de 1,18 miliarde lei este virat Municipiului Bucureşti de ilfovenii care lucrează în Bucureşti (impozit 775 x 127.284 nr. salariaţi x 12 luni = 1.183.741.200 lei).
În 2025, Ilfovul ar fi trebuit să primească, conform Legii bugetului de stat, 1,5% din IVG-ul repartizat Primăriei Generale, dar în realitate am primit în jur de 100 milioane lei”, a transmis liberalul.

Preşedintele CJ Ilfov a adăugat că, de principiu, este de acord cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, privind nevoia unui buget unic metropolitan pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.

“Până la reorganizarea administrativ-teritorială, ar fi corect să existe un buget total Bucureşti – Ilfov, iar repartizarea IVG între cele două entităţi să se facă proporţional cu populaţia. Într-un astfel de model, Ilfovul ar trebui să primească cel puţin de 5 ori mai mult din impozitul pe venit global decât în 2025. Datoria mea faţă de cetăţenii judeţului Ilfov, care m-au ales în 2024, este să le apăr interesele şi asta sunt hotărât să fac”, a mai scris Thuma.

Conform acestuia, “fără un Ilfov funcţional, Bucureştiul se va sufoca în trafic, deşeuri şi ineficienţă”.

“Menţinerea actualului cadru de finanţare este o alegere politică ce favorizează un model administrativ falimentar în Bucureşti, în detrimentul unei dezvoltări moderne în Ilfov”, a mai susţinut Hubert Thuma.

BVB | Știri BVB
Premier Energy PLC (PE) (26/01/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.01.2026 - 26.02.2026

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (26/01/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.01.2026 - 26.02.2026