Categories: Fără categorie

Hunedoara: Sindicatul Solidaritatea se adresează premierului Cîţu în problema opririi Termocentralei Mintia

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, de la Termocentrala Mintia, s-a adresat marţi premierului Florin Cîţu şi mai multor instituţii ale statului, între care şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, solicitând pornirea “de urgenţă” a termocentralei şi atrăgând atenţia asupra mai multor riscuri care derivă din oprirea producţiei acesteia.

Potrivit liderului sindical Cristian Iştoc, oprirea termocentralei are efecte directe asupra cetăţenilor municipiului Deva, care au fost lăsaţi fără căldură şi apă caldă de aproape cinci zile, concomitent cu riscul de distrugere a instalaţiilor energetice din cauza îngheţului.

Sindicatul arată că şcolile nu-şi mai pot desfăşura cursurile deoarece nu au cum să asigure agentul termic în sălile de clasă iar elevii sunt nevoiţi să facă orele online, unii dintre ei în frig, pentru că nici acasă nu au căldură.

Din punct de vedere tehnic, sindicatul atrage atenţia asupra faptului că instalaţiile de producere a energiei electrice şi termice de la Termocentrala Mintia, cu o putere instalată de 1.075 MW, pot îngheţa dacă nu se repornesc rapid, consecinţele fiind “iremediabile asupra integrităţii acestora”.

“Există pericolul real de a pune în pericol instalaţiile de răcire cu hidrogen a Generatoarelor electrice de 210 MW, odată cu îngheţarea buteliilor cu CO2, care deservesc rampa de H2. Consecinţele unui incident la instalaţia de H2 echivalează cu un dezastru nuclear”, susţine conducerea Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.

De asemenea, afirmă liderul sindical, este pusă în pericol starea de sănătate a salariaţilor, indiferent de companiile unde activează, deoarece nu au asigurate condiţii normale de lucru, apă caldă şi căldură în ateliere sau clădiri şi la grupurile sanitare.

Termocentrala Mintia a fost oprită joi, 4 martie, pentru a patra oară în ultimele şase luni, după ce stocul de cărbune din depozit s-a epuizat. Circa 4.000 de apartamente din Deva sunt afectate de lipsa agentului termic furnizat de termocentrală iar cursurile elevilor se desfăşoară online pentru că în sălile de clasă este frig, potrivit Agerpres.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

5 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More