Politica

Hurezeanu îl contrazice pe Cristian Diaconescu: Nu am date că la Riad americanii și rușii au discutat despre împărțirea sferelor de influență în Europa; Cristian Diaconescu își schimbă declarațiile, spunând că s-a referit la negocierile din 2022: “Subiectul nu este pe actuala agendă a discuțiilor SUA – Rusia”

Nu am date că la Riad americanii și rușii au discutat despre împărțirea sferelor de influență în Europa, a declarat în această dimineață Emil Hurezeanu, ministrul afacerilor externe , la Antena  3 CNN.

Reacția lui Hurezeanu vine după ce șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, a spus la Antena 3 CNN că la Riad americanii și rușii au discutat despre o Yalta 2, adică rușii au cerut o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei.

Ministrul Afacerilor Externe a spus că în acest moment nu există o confirmare că există intenția ca în urma negocierilor dintre americani și ruși, Europa să fie din nou împărțită în sfere de influență. Emil Hurezeanu a precizat, de asemenea, că garanțiile de securitate ale României sunt deja confirmate prin apartenența țării noastre la UE și NATO, dar și prin parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă Statele Unite și-ar retrage trupele din estul Europei, inclusiv din România, Emil Hurezeanu, ministrul Afacerilor Externe, a spus: ȚNu fac aceste…nu există niciun fel de motiv pentru acest lucru”.

Despre poziția României referitor la schimbarea sferelor de influență, Hurezeanu a spus: “Nu avem o poziție pentru o schimbare inexistentă. Încă nu există nicio intenție confirmată că sferele de influență pot fi schimbate, redistribuite”

Chestionat dacă Ministerul de Externe are informații că la Riad americanii și rușii au discutat despre împărțirea sferelor de influență în Europa, Emil Hurezeanu a precizat: “Nu am aceste date acum”.

Reporterul Antena 3 CNN i-a spus domnului Hurezeanu că domnul Diaconescu spune că România deja a fost informată de partea americană.

Emil Hurezeanu a replicat: “Au existat multe discuții și la Riad, dar și pe alte scene unde se pregătesc și au loc negocieri în această fază, ele nu sunt definitive, secvențele se succed rapid, încă nu avem concluzii și nu avem nici confirmări”.

  • Cristian Diaconescu a susținut la Realitatea Plus și la Digi24 că nu s-a referit de fapt la discuțiile de acum din Arabia Saudită ci la negocieri din 2022

Delegația rusă a cerut, în cadrul negocierilor SUA-Rusia de la Riad, o Yalta 2, o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România, şi revenirea acestor țări sub controlul Moscovei, a declarat şeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu,  aseară,  în exclusivitate în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

“Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Diaconescu. Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns: „Nu avem garanții”. Diaconescu a spus aseară că România a fost informată despre aceste discuții: „Am fost informați, nu am cerut noi informaţiile, le-am primit”.

Azi dimineață, acesta a revenit și a susținut la Realitatea Plus și la Digi24, că nu s-a referit de fapt la discuțiile de acum din Arabia Saudită ci la negocieri din 2022 când „Rusia a cerut revenirea României în sfera sa de influență”.

într-o intervenție la Realitatea Plus, Diaconescu a negat că la negocierile din 18 februarie 2025 de la Riad dintre ruși și americani a fost discutată o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din Europa, inclusiv din România.

„Ceea ce am spus la un alt post de televiziune a fost faptul că această solicitare nu a fost acceptată sub nicio formă nici de americani și în mod evident nici de europeni, nici atunci și nici acum, ceea ce este o știre bună”, a declarat Diaconescu la Realitatea Plus.

Tot în această dimineață, la Digi 24, Diaconescu a repetat că momentul la care face referire a avut loc în 2022. „O politică extrem de complicată pe care Federația Rusă a anunțat-o încă din 2022 când se încerca determinarea Moscovei de a se retrage din Ucraina. Pe calea negocierilor, statele NATO făceau demersurile corespunzătoare. Cum se știa din acea perioadă, cererea explicită a Federației Ruse a fost retragerea garanțiilor de securitate pe aliniamentul din 1997”, a spus Diaconescu.

El a insistat că acest subiect nu este pe actuala agendă a discuțiilor SUA – Rusia: „Aici, în legătura cu ce se cere, în primul rând nu a fost pe masa negocierilor în acest moment. Legat de garanții, ne uităm foarte atent la acest subiect. Demersurile noastre sunt foarte serioase și prioritare în legătură cu respingerea unor astfel de pretenții”.

La Yalta, în februarie 1945, liderii SUA, Uniunii Sovietice și Marea Britanie (Roosevelt, Stalin și Churchill) s-au întâlnit și au stabilit configurația lumii după cel de-al Doilea Război Mondial.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More