Update articol:

Huţucă: PNL trebuie să aibă propriul candidat la Preşedinţie, afirmă liderul organizaţiei

Bogdan Huţucă
Liderul PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că, din punctul său de vedere, liberalii trebuie să aibă propriul candidat la alegerile pentru Preşedinţia ţării.

“Punctul meu de vedere, ca membru în Biroul Politic al Partidului Naţional Liberal, este că Partidul Naţional Liberal trebuie să aibă propriul său candidat la Preşedinţia României”, a afirmat Huţucă, potrivit Agerpres.

Întrebat cine va fi acesta, el a răspuns că oricine va fi candidatul PNL la prezidenţiale, validat de Biroul Permanent Naţional al partidului, va avea susţinerea sa.

“Nu dau răspuns la această întrebare, pentru că este o discuţie care se poartă întâi în forurile statutare. Să se calibreze candidatul şi apoi vă pot da doar răspunsul că susţin acel candidat validat de BPN”, a spus preşedintele PNL Constanţa.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a susţinut, la rândul său, că “PNL trebuie să aibă candidat şi candidatul trebuie să fie preşedintele partidului, Nicolae Ciucă”.

Bogdan Huţucă a precizat, la începutul conferinţei de presă la care au participat şi candidaţii PNL la Primăria Constanţa – Vergil Chiţac şi Consiliul Judeţean Constanţa – Florin Mitroi, că, în cursul dimineţii, a avut loc o reuniune pentru stabilirea de detalii cu privire la alegerile locale.

“Tocmai am ieşit dintr-un Comitet Director Judeţean în care am pus la punct tot calendarul legat de alegeri, toţi paşii pe care trebuie să-i parcurgem din punct de vedere organizatoric, am şi votat un set de candidaţi. Zilele trecute am nominalizat, am validat candidaţii la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, pe domnul Vergil Chiţac, şi la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, pe colegul nostru domnul Florin Mitroi. Punctul meu de vedere nu poate fi decât unul: cea mai bună ofertă electorală a oricărei formaţiuni politice din judeţul Constanţa este oferta electorală a filialei PNL Constanţa”, a declarat Huţucă.

Florin Mitroi este primarul localităţii Valu lui Traian din anul 2004, iar Vergil Chiţac este primarul actual al Constanţei, aflat la primul mandat.

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (31/07/2025)

Raport semestrial S1 2025

CARBOCHIM S.A. (CBC) (31/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate