Macroeconomie

I3M/Christina Verchere: Vrem să punem la punct capacităţi regenerabile de peste 1 Gigawat

Obiectivul OMV Petrom este acela de a dispune de capacităţi regenerabile în valoare de peste 1 Gigawat, aceasta urmând să fie contribuţia OMV Petrom la ţinta României de 10 Gigawaţi, a declarat joi directorul general de la OMV Petrom, Christina Verchere, la cea de-a 5-a ediţie a Forumului de Afaceri a Iniţiativei celor Trei Mări, potrivit Agerpres.

În acest context, Christina Verchere a menţionat parteneriatul cu CE Oltenia privind dezvoltarea a 450 de Megawaţi de capacităţi fotovoltaice.

“Cred că parteneriatul cu CE Oltenia este o combinaţie interesantă de companii. CE Oltenia este un producător de electricitate pe bază de cărbune şi noi suntem o companie producătoare de gaze. Avem deci două companii din domeniul combustibililor fosili care se unesc pentru a construi 450 de megawaţi de energie fotovoltaică în România. Avem o companie de stat şi una privată. Deci este o combinaţie interesantă de companii de stat şi private care lucrează împreună precum şi două companii din domeniul combustibililor fosili care produc energie regenerabilă în România”, a spus Christina Verchere.

Directorul OMV Petrom a vorbit, de asemenea, despre noi tehnologii precum stocarea carbonului şi despre rolul vital pe care acestea îl vor juca în procesul de decarbonizare, adăugând că OMV Petrom analizează oportunităţile existente în România având în vedere tradiţia existentă aici în industria de petrol şi gaze.

“În plus, în 2024 vom testa o tehnologie inovatoare pentru captarea şi utilizarea carbonului la rafinăria Petrobrazi, în cadrul unui program european”, a menţionat Christina Verchere.

Referindu-se la proiectul Neptun Deep, Christina Verchere a subliniat faptul că acesta este un proiect strategic pentru OMV Petrom şi pentru România, contribuind la securitatea energetică şi creşterea economică. Împreună cu Romgaz, OMV Petrom va investi până la patru miliarde de euro pentru a extrage o cantitate de până la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce va face din România cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

“Avem încredere în potenţialul uriaş al României pentru dezvoltarea de noi resurse de energie, care vor asigura o tranziţie energetică lină nu doar pentru România dar şi pentru regiune”, a apreciat CEO-ul OMV Petrom. 

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

11 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

11 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

11 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

11 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

11 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More