Energie

Iancu (CNR-CME): Facturile la electricitate vor creşte şi mai mult, dacă nu trecem la noile surse de energie

Puterea de cumpărare a românilor şi competitivitatea industriei vor avea de suferit, dacă România nu realizează o strategie şi o legislaţie care să atragă investiţiile în noile surse de energie, precum hidrogenul sau turbinele eoliene offshore, a declarat, marţi, Iulian Iancu, preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), într-o întâlnire cu presa.

El a arătat că gazul natural va fi un element de tranziţie şi România trebuie să extragă cât mai repede gazele din Marea Neagră, iar, pe viitor, acesta va fi transformat în hidrogen.

“Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus acum două luni că hidrogenul este de fapt vectorul-cheie al viitorului energetic că UE va transforma hidrogenul în regele acestei tranziţii şi se vor aloca 350 miliarde de euro în fiecare an acestui efort investiţional. Pentru aceasta este nevoie de modificarea legislaţiei din sectorul gazelor şi al energiei electrice”, a spus Iancu.

Potrivit acestuia, în ultimele întâlniri la nivel european dintre autorităţile din sector s-a discutat şi despre culoarele de transport al hidrogenului şi a dat exemplu Germania, unde există 350 de kilometri de conducte care utilizează exclusiv hidrogenul.

“La noi toate sunt încă doar teorie, SF, noi încă suntem defazaţi în modul de a accepta conceptul. UE a emis o strategie pentru hidrogen şi fiecare stat membru trebuie să aibă o strategie pe hidrogen şi o lege pentru hidrogen”, a continuat Iancu.

De asemenea, este nevoie şi de o lege a turbinelor eoliene pe mare (offshore wind).

“În Mare Neagră există un potenţial de 70 de GW de producţie de energie, de trei ori mai mult decât puterea pe care o are România instalată în prezent din toate celelalte surse. Ideal este să facem un hub de energie la Marea Neagră, să asigurăm alimentarea pentru vapoare, trenuri, transport greu de marfă, iar Constanţa să devină un hub de transport utilizând hidrogenul produs din offshore wind şi fotovoltaic”, a arătat Iancu.

El a precizat că există deja mari investitori care vin în România, interesându-se de aceste oportunităţi.

“Toate aceste tehnologii trebuie discutate în spaţiul public, mai întâi să le cunoaştem, apoi să le dezvoltăm. În schimb, la noi, în iulie 2021, 50% dintre consumatori nu ştiu ce este liberalizarea şi noi vrem ca mâine să folosească hidrogen în loc de gaz. Trebuie să există discuţii la nivel de primării, de consilii judeţene. Tinerii trebuie informaţi, iar facultăţile de profil să se convertească. Taxonomia spulberă orice combustibil fosil din mixul energetic, iar noi nici nu discutăm despre asta. Poate România să facă faţă acestui şoc al transformării, cât din sectorul energetic va putea fi acoperit cu noile tehnologii? Temele sunt fundamentale, noi le considerăm de o importanţă crucială”, a spus Iancu, potrivit Agerpres.

El consideră că anul următor ar putea apărea primele proiecte de hidrogen şi de offshore wind iar dacă lucrurile vor fi întârziate, oamenii vor simţi efectele în facturi.

“Efectele începem să le vedem. Aceste creşteri de preţuri, extraordinar de mari, din punctul meu de vedere, pe de o parte împovărează competitivitatea economică şi vom plăti mai mult pentru oricare tip de produs în Româna, iar pe de altă parte vom avea o factură mai mare în sectorul rezidenţial. Adică ne va împovăra viaţa. Dacă noi nu facem nimic”, a precizat Iulian iancu.

CNR-CME va organiza, în perioada 6-8 septembrie, Simpozionul Român al Energiei, sub patronajul Ministerului Energiei, unde vor fi abordate aceste teme.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

7 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

7 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

7 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

8 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

8 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More