Afaceri

Iancu Guda: Este strigător la cer ce se întamplă! Tot poporul va plăti aceste taxe, prin creșterea prețurilor, a dobânzilor și a inflației; O mare nedreptate este suprataxarea microîntreprinderilor cu profituri “mari”

Tot poporul va plăti noile taxe pregătite de Guvern, prin creșterea prețurilor, a dobânzilor și a inflației, iar reducerea risipei în sectorul public, în anul electoral 2024, nu va avea loc, prevede analistul Iancu Guda.

El critică într-o postare pe LinkedIn, măsurile fiscale pregătite de Guvern, apărute pe surse, într-o nouă variantă vineri, în condițiile în care acestea sunt mai dure decât cele apărute în august, care au fost negate de guvernanți..

Iancu Guda a scris: “Este strigator la cer ce se intampla … ce aveti cu sectorul privat ???

Prima varianta a modificarilor fiscale a aparut “pe surse” iar intreg sectorul privat a reactionat vehement din cauza suprataxarii si frustarii ca, in paralel, se continua risipa in administratia publica. Politicienii s-au delimitat de prima versiune a modificarilor fiscale, spunand ca nu reflecta ideile lor (“nu stim cine a lucrat la acel document de la Ministerul de Finante, nu reflecta discutiile din coalitie”) … acum, la cca. 1 luna distanta apare a doua versiune mult mai sangeroasa pentru sectorul privat, care contine aproape toate modificarile din prima varianta, dar adauga multe alte taxe suplimentare, cum ar fi: impozitarea dobanzilor din obligatiuni, suprataxarea sectorului bancar (desi nu exista “supraprofit”), taxarea minima a companiilor cu venituri > 50 mil euro cu praguri la cifra de afaceri (0,5% si 1% minim din venit). Ca sa ne puna capac, premierul declara recent ca “Nu va fi nicio austeritate, eu am vazut in actul normativ ca vor creste salariile”.

In primul rand, ca sa fie clar: tot poporul va plati aceste taxe, prin cresterea preturilor, a dobanzilor si a inflatiei. In al doilea rand, nu mai asteptati reducerea risipei din sectorul public, anul 2024 va fi cel mai incarcat an electoral 🤨

O mare nedreptate este suprataxarea microintreprinderilor cu profituri “mari” ( 16% pentru cele cu venituri intre 60K-500k euro care au profit > 30%), pentru ca vor plati un impozit / cifra de afaceri de cca. 10%, aproape de 9 ori peste media nationala si cu 900% mai mult decat in prezent. Daca aceasta nu este supraimpozitare, atunci ce este?

👉 Aceste companii au fost prea cinstite si au declarat profitul real dupa ce au fost taxate la cifra de afaceri, incepand cu 2016 (vezi graficul 1).

👉 Microintreprinderile concentreaza 8% din rulajele companiilor si platesc 10% din impozitul tuturor firmelor. Fair. Au cel mai bun profit – grafic 2 & 3

👉 Cu noile taxe, microintreprinderile cu venituri intre 60-500k eur vor plati un impozit / cifra de afaceri de 5 ori peste media nationala, iar cele cu profit “mare” de aproape 10 ori (9.9% din venit), o crestere a taxarii fata de anul acesta de aproape 900% !!!! Vezi grafic 4

Dezamagiti ca onestitatea lor este suprataxata, cred ca multi antreprenori de microafaceri se vor intoarce la comportamentul dinainte de 2016, adica nu vor arata profitul real, incarcand cheltuieli de interes personal pe firma.

Poate ANAF verifica aceste optimizari la limita legii ? NU. Concret, o microintreprindere are venituri medii de cca 100.000 euro, cu un profit actual real de 20% inseamna un impozit de 16% x 20% x 100.000 = 3200 eur, adica cca 250 euro / luna, sau 10 euro / zi. Credeti ca este fezabil sa mearga un inspector fiscal 2-3 zile sa verifice sute de bonuri fiscale ca sa identifice acele cheltuieli de interes personal si sa creasca veniturile la buget cu 10 eur / zi de efort (costurile lui fiind de cateva ori mai mari)? VĂ ÎNȘELAȚI …”

Microîntreprinderile cu rentabilitate de peste 30% vor plăti cumulat un impozit de 10 ori mai mare, dacă se mențin ultimele măsuri avute în vedere de Finanțe, arată calculele aplicate pe bilanțurile din 2022, arata si calculele noastre.

Ministrul finanțelor liberal Marcel Boloș a spus, recent, că microîntreprinderile cu afaceri între 60.000 de euro și 500.000 de euro, dar cu rentabilitate de peste 30% vor trece la impozit pe profit de 16%, aceasta fiind o măsură care răspunde solicitărilor Comisiei Europene, privind reducerea deficitului bugetar.

În ultimele apariții publice, Ministrul Finanțelor nu a menționat această măsură, decât atunci când a fost întrebat direct despre ea, în rest limitându-se să spună că firmele cu afaceri între 60.000 de euro și 500.000 de euro vor trece la un impozit pe cifra de afaceri de 3%, adică de 3 ori mai mare decât în prezent.

https://financialintelligence.ro/liberalul-marcel-bolos-se-lauda-ca-taxeaza-micile-afaceri-mai-dur-decat-i-a-cerut-comisia-europeana-pnl-pe-site-ul-propriu-liberalismul-considera-ca-initiativa-spiritul-intreprinzator-antreprenori/

 

Articole recente

MAE: Ministrul Oana Ţoiu a discutat cu Marco Rubio despre întărirea Parteneriatului Strategic România – SUA

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…

3 ore ago

Acord UE-SUA: Franţa a fost “un pic singură”, regretă premierul francez

Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…

6 ore ago

Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia CJ Buzău; Lungu (PSD): Ar fi o onoare pentru noi

Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More