Update articol:

ICCJ sesizează CCR asupra Legii privind plata pensiilor private: “Sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II reprezintă proprietatea privată a participanţilor”

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât cu unanimitate sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind plata pensiilor private – (PL-x nr. 320/2025), în raport de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) – (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 24, art. 44 şi art. 53, potrivit unui comunicat de presă.

Demersul este exclusiv în interesul cetăţenilor dat fiind dreptul acestora de a avea o lege clară, previzibilă cu privire la drepturile lor de pensie, arată ICCJ:  “Este în interesul societăţii ca legea să fie examinată de Curte înainte de promulgare, iar în măsura în care se vor impune corecţii în raport cu legea fundamentală acestea să fie făcute înainte de a genera efecte majore asupra cetăţenilor”

Aspectele de neconstituționalitate ridicate sunt următoarele:

  1. “Încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 44 şi a principiului proporţionalităţii prevăzut de art. 53 Constituţie

Astfel,

  • obligarea titularilor care îndeplinesc condiţiile pentru deschiderea dreptului la pensie privată să încheie contract de plată cu un fond de plată autorizat
  • lipsirea acestuia de posibilitatea de a-şi retrage integral activul personal
  • limitarea cuantumului avansului din pensie care poate fi primit ca plată unică de către participant,
  • restrângerea libertăţii de stabilire a cuantumului pensiei lunare

Sunt măsuri care reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate privată al cetăţenilor, pentru că toate acestea sunt o obligaţie şi nu o opţiune la dispoziţia lor ca proprietari.

Sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II reprezintă proprietatea privată a participanţilor, recunoscută expres prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a putea dispune de aceste active.

Prin modificările aduse prin art. 55 şi art. 60, legiuitorul a introdus limitări semnificative ale dreptului de dispoziţie a! participantului asupra propriului cont, fie prin restrângerea accesului la sumele acumulate, fie prin modificarea condiţiilor de retragere sau transfer. O asemenea ingerinţă constituie o atingere adusă substanţei dreptului de proprietate, contravenind art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beyeler c. Italia, 2000; Kopecky c. Slovacia, 2004), orice ingerinţă a statului asupra proprietăţii trebuie sa fie:

  • prevăzută de lege,
  • să urmărească un scop legitim de interes public,
  • şi să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

În lipsa unui scop clar definit şi a unei compensaţii adecvate, ingerinţa devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă. În plus, Curtea Constituţională a României a stabilit, prin Decizia nr. 871/2010, că „dreptul de proprietate privată, odată dobândit, nu poate fi limitat prin intervenţii arbitrare ale legiuitorului, indiferent de forma bunului asupra căruia poartă“. Prin urmare, dispoziţiile contestate contravin protecţiei constituţionale şi convenţionale a dreptului de proprietate privată.

  1. Încălcarea principiului legalităţii, al securității raporturilor juridice şi al încrederii legitime, prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

Astfel,

  • Sunt utilizate trimiteri generale la cadrul de reglementare primară si secundară, fără să fie clară pentru cetăţeni şi practicieni care este trimiterea expresă normativă în lege.
  • Legea nu are prevederi clare privind situaţiile juridice tranzitorii adică ce se întâmplă cu situaţiile anterioare adoptării legii, pentru a crea un cadrul clar şi coerent pentru subiecţii legii, adică proprietarii sumelor acumulate ca drept la pensie.

Neclaritatea legii este un viciu de constituţionalitate constat sancţionat de Curte, pentru că el afectează atât securitatea juridică cât şi dreptul cetăţenilor.

De aceea este vital ca actele normative cu impact major care afectează aproape toată populaţia ‘ării să fie examinate şi să intre în vigoare numai după ce au rectificate aspectele de neconstituționalitate.”

Proiectul a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților, principala reglementare fiind aceea că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 – pilonul obligatoriu administrat privat – vor primi inițial doar 30% din sumă, iar restul eșalonat pe opt ani și, prin excepție, bolnavii cu afecțiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.

Pot primi toată suma, sub formă de plată unică, persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizații sociale lunare.

BVB | Știri BVB

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (16/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ROMCARBON SA (ROCE) (16/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

PREBET SA AIUD (PREB) (16/10/2025)

Notificare prag detineri/vot

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (16/10/2025)

Modificare in componenta Comitetului de Nominalizare si Remunerare al CS

ALRO S.A. (ALR) (16/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)