International

IEA înrăutăţeşte estimarea privind creşterea cererii globale de petrol în 2025

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a menţinut nemodificate previziunile privind cererea de petrol pe plan global în 2024, dar a înrăutăţit estimările pentru 2025, citând impactul consumului din China, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Creşterea economică mai slabă din China limitează cererea globală de petrol, dar economiile dezvoltate, în special Statele Unite, unde se consumă o treime din benzină pe plan mondial, compensează declinul din statul asiatic, se arată în raportul lunar al organizaţiei cu sediul la Paris.

În SUA, sezonul de călătorii din această vară ar urma să fie cel mai solid de după pandemie, iar reducerea producţiei de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţilor săi (OPEC+) afectează producţia, a apreciat IEA.

“În acest moment, aprovizionarea nu reuşeşte să ţină ritmul cu cererea din perioada verii, ceea ce duce la un deficit pe piaţă”, precizează IEA.

Preţurile petrolului au urcat luni cu peste 3%, a cincea sesiune de creştere consecutivă, pe fondul temerilor privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea afecta livrările de ţiţei.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu 2,64 dolari, la 82,30 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ”light sweet crude” a urcat cu 3,22 dolari, la 80,06 dolari.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

2 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

2 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More