Energie

IEA: Ţările în curs de dezvoltare trebuie să investească 1.000 de miliarde de dolari pe an în energie curată

Investiţiile în energie curată ale economiilor emergente şi în curs de dezvoltare trebuie să crească de şapte ori, până la peste 1.000 de miliarde de dolari pe an în 2030, pentru ca lumea să ajungă la emisii zero de carbon în 2050, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.

Într-un raport elaborat în comun cu Banca Mondială şi Forumul Economic Mondial, IEA a subliniat că fără acţiuni mult mai puternice, emisiile de CO2 care au legătură cu energia ale economiilor emergente şi în curs de dezvoltare vor creşte până la cinci miliarde de tone în următoarele două decenii. În contrast, emisiile de CO2 sunt preconizate să scadă până la două miliarde de tone în economiile avansate şi să se plafoneze în China.

“În multe economii emergente şi în curs de dezvoltare, emisiile se îndreaptă în sus în timp ce investiţiile în energie curată se clatină, ceea ce creează o linie periculoasă pentru eforturile globale de atingere a obiectivelor climatice. Multe ţări nu au acces la fondurile de care au nevoie pentru o tranziţie rapidă la un viitor energetic mai sănătos şi mai prosper,k iar efectele crizei COVID-19 persistă mai lung în multe părţi ale lumii în curs de dezvoltare”, a declarat directorul general al IEA, Fatih Birol.

Raportul IEA subliniază că deşi economiile emergente şi în curs de dezvoltare regrupează două treimi din populaţia globului, ele primesc doar o cincime din investiţiile în energie curată. În plus, investiţiile anuale în toate părţile sectorului energetic din economiile emergente şi în curs de dezvoltare au scăzut cu aproape 20% comparativ cu 2016, unele dintre motive fiind cadrul slab de reglementare şi lipsa de proiecte de energie curată profitabile.

Pandemia de coronavirus, care a afectat bilanţurile contabile ale companiilor şi capacitatea consumatorilor de a plăti pentru energie, a pus noi presiuni asupra finanţelor publice.

Potrivit IEA, în 2020, investiţiile în energie curată în economiile emergente şi în curs de dezvoltare au scăzut cu 8% până la 150 de miliarde de dolari, iar pentru 2021 este preconizată doar o uşoară revenire.

Cu toate acestea, o creştere a investiţiilor până la peste 1.000 de miliarde de dolari pe an în acest deceniu ar aduce importante beneficii economice şi sociale, inclusiv noi locuri de muncă, se arată în raportul IEA. Pentru ca acest lucru să se întâmple va fi nevoie de o muncă serioasă pentru a îmbunătăţi cadrul intern în ceea ce priveşte investiţiile în energie curată, precum şi eforturi internaţionale pentru a accelera intrările de capital. Va fi nevoie, de asemenea, de finanţare publică pentru a atrage investiţii private în pieţele şi sectoarele aflate în primele stadii de dezvoltare precum şi acolo unde riscurile sunt greu de diminuat, precum proiecte de acces la energie pentru comunităţile vulnerabile sau izolate.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Articole recente

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

7 minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

10 minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

47 de minute ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

4 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More